Faptul că încă nu aţi divorţat de soţul legiuit şi binecuvântat pentru dumneavoastră de Dumnezeu arată că încă vă mai este vie conştiinţa creştinească şi aceasta nu vă lasă să vă omorâţi duhovniceşte soţul bolnav.

Şi ce se întâmplă dacă unul dintre soţi se îmbolnăveşte de o boală incurabilă şi are nevoie de o îngrijire anevoioasă? Ce, trebuie dus înainte de moarte la cimitir? Doar sunteţi cununaţi şi soţul dumitale face eforturi să se împotrivească bolii duhovniceşti. Starea lui este răzbunarea vrăjmaşului, iar dumneavoastră vă gândiţi la divorţ... Când el va muri, părăsit de dumneavoastră, nu vă veţi găsi liniştea în suflet până la sfârşitul vieţii.

Creştinismul este nevoinţa vieţii, este purtarea crucii, este osteneală. Iar Creştinismul de azi este pentru mulţi numai pe vârful limbii şi durează cât timp deasupra capului este cer senin. Trebuie să te rogi cu răbdare şi cu încă şi mai multă răbdare trebuie să porţi greutatea bolii soţului. Voi doi sunteţi un singur trup. E bolnav soţul, suferă şi soţia. Dumnezeu să vă înţelepţească şi să vă întărească!

(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul Crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 91-92)