Cred că multora le este binecunoscut tabloul următor: soţia*, înzestrată cu un caracter autoritar, voluntar, adevărat „general” în fustă, îi comandă soţului. Totodată, ea însăşi desfăşoară o activitate furtunoasă, se agită, încearcă să-i atragă în această agitaţie pe toţi ai casei. Despre soţ are o părere deloc grozavă, considerându-l un om lipsit de voinţă, slab, care nu poate lua nici o hotărâre. Ea îl cicăleste mereu din această cauză, deși atunci când s-a măritat cu el îi convenea.

Într-o asemenea situație, soţul se ia de obicei după principiul: „Mă las în voia valurilor”, adică „nu mai pot îndrepta nimic; aşadar, trebuie să trăiesc cu pierderi minime”. De schimbat nu vrea să se schimbe, iar de atacurile soţiei se ascunde în compania prietenilor, se cufundă până peste cap în muncă sau îşi petrece timpul în faţa televizorului şi a calculatorului - şi, la prima vedere, într-adevăr, nu-i mai rămâne altceva de făcut, că doar n-o să se ia la bătaie cu nevasta certăreaţă.

Exemplul este, se poate spune, unul clasic. Ce ar mai fi de zis aici? Situația o aranjează, oare, pe soţie? Din exterior s-ar putea crede că este mulţumită. Ambiţiile ei de dominare sunt satisfăcute. Cel mai frecvent, însă, soţia îsi ocărăşte soţul şi este furioasă pe el tocmai fiindcă această situaţie (pe care, de altfel, singură şi-a ales-o) nu-i convine deloc. Şi, de aceea, îşi iese din fire. S-a săturat să fie comandant şi să tragă „carul” familiei; ea vrea cu totul altceva: sprijin, grijă, atenţie din partea soţului. Toate dorinţele acestea sunt fireşti pentru orice femeie.

În psihicul fiecărui om, inclusiv în cel feminin, există, ca să zic așa, două straturi, două niveluri: cel constient şi cel subconştient. Rolul, jocul pe care-l joacă (poate întreaga viaţă) femeia are puţine lucruri în comun cu ceea ce vrea ea de fapt. Şi, uite aşa, în virtutea caracterului şi a multor alte circumstanţe, ea vrea în mod conştient să-şi tuteleze soţul şi să-i comande, să-i fie mamă, iar inconştient, din instinct feminin, vrea să fie ea însăşi slabă şi lipsită de apărare, vrea să poată avea încredere în cineva, să se bizuie pe cineva. Femeia, orice rol şi-ar asuma, e mereu femeie. Dacă s-ar fi măritat la vremea sa cu un bărbat adevărat - dacă viața ei ar fi decurs, aşadar, în alte împrejurări - totul ar fi putut să fie altfel.

(Pr. Pavel Gumerov, El și ea: în căutarea armoniei conjugale, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2014, pp. 20-21) 

*Autorul nu se referă la toate femeile în general, ci la acea categorie de femei cărora le place să dea ordine mai mereu în familie.