Atitudinea părinților față de școală influențează copiii

Trebuie subliniat aici că, de multe ori, nu şcoala îl deranjează şi-l îngreunează pe copil, ci atitudinea părintelui faţă de ea.

Părinte Vasile, toţi părinţii încep cu bună dispoziţie, chiar dacă ei înşişi poartă în spate experienţe urâte sau n-au avut legături bune cu şcoala. Dar experienţele rele trăite nu-i pot ajuta nici pe părinţi, nici pe copiii lor să vadă diferit şcoala. Părinţii vor să îi pregătească pe copii să iubească şcoala. La sfârşit, se petrece însă exact invers. Putem vedea unde eşuează proiectul?

Este adevărat ceea ce spuneţi şi am să vă exemplific prin două situaţii diferite, dar care au aceeaşi cauză. Adică aceea că părinţii transferă copiilor propria experienţă proastă legată de şcoală. Un caz este cel în care experienţa părintelui legată de şcoală nu a fost satisfăcătoare. Părintele să fi terminat şcoala, poate şi liceul, dar fără tragere de inimă, cu destul chin şi fără să fi fost nici el ajutat să îi placă. Aşa că, inconştient, nu îl ajută nici el pe copil să iubească şcoala. Nu-i transmite mesajul că această lucrare merită efortul şi că poate aduce şi bucurie. Fără cuvinte, îi transmite mesajul că procedura aceasta e dureroasă, obositoare, grea. Acesta e un caz.

Al doilea caz este cel în care părintele, din acelaşi motiv, a fost chinuit şi nu are o legătură bună cu şcoala, dar doreşte foarte mult ca al lui copil să înveţe. Precum mărturisesc înşişi părinţii: „Vreau copilul meu să înveţe carte, nu cum am făcut eu, ca să-i fie viaţa uşoară”. Aşa ajunge în situaţia de a-l presa pe copil, de a-l forţa atunci când vine vorba de şcoală. Şi iar se creează greutăţi, repulsie, tocmai din dorinţa şi aşteptările exagerate legate de şcoală, dorinţa părintelui ca copilul să fie un bun elev, să aibă numai note bune. Trebuie subliniat aici că, de multe ori, nu şcoala îl deranjează şi-l îngreunează pe copil, ci atitudinea părintelui faţă de ea.

Şi, după cum creşte nivelul educaţiei şi se ajunge la gimnaziu şi la liceu, şi se înmulţesc şi activităţile extraşcolare, şi se apropie şi examenele de final, cerinţele cresc exponenţial, şi se ajunge în situaţia în care, la sfârşitul liceului, copilul să cedeze din cauza tensiunii care domină. Părinţii se pot speria şi îi pot spune copilului – ca, de altfel, cei mai mulţi – nu-i nimic, ce-o fi o fi, însă chiar ei au contribuit fără intenţie la această tensiune, la această greutate uriaşă care atârnă pe umerii copilului.

(Părintele Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creştere sănătoasă a copiilor, traducere de preot Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, p.175-176)

De la același autor

Ultimele din categorie