Rolul fundamental al tatălui în familie

În ultimii ani, după cercetări avansate, oamenii de ştiinţă au început să realizeze cât de mult contează taţii. Aşa cum se întâmplă și cu femeile în cazul maternității, și trupul tatălui răspunde la paternitate, stilul de a fi „tată” afectează copiii la fel de mult ca stilul de a fi „mamă”.

Decenii întregi, psihologii au scos în evidenţă rolul fundamental al mamei pentru copii, subliniindu-l ca fiind cel mai important în viaţa copiilor. S-a realizat astfel un focus asupra acestei relaţii şi de fiecare dată când copilul era analizat, mama era lăudată sau, după caz, blamată pentru insucces în educaţie.

În ultimii ani, după cercetări avansate, oamenii de ştiinţă au început să realizeze cât de mult contează taţii. Aşa cum se întâmplă și cu femeile în cazul maternității, și trupul tatălui răspunde la paternitate, stilul de a fi „tată” afectează copiii la fel de mult ca stilul de a fi „mamă”.

„Am început să realizăm nu numai că taţii au influenţă mare în creșterea copiilor, ci că au mai mare influenţă decât mamele”, a spus Ronald Rohner, directorul Centrului de Studiu al Acceptării şi Respingerii Interpersonale de la Universitatea din Connecticut.

Simţirea iubirii tatălui

Rohner şi colegii lui au revizuit decenii de studii științifice despre acceptarea şi respingerea parentală pe cuprinsul globului. Fără nici o surpriză, rezultatele au arătat că părinţii au un efect major asupra copiilor. Însă în cazurile în care copiii se simt respinşi sau neiubiţi de mama sau de tata, ei au mari şanse să devină ostili, agresivi şi instabili emoţional. Respingerea parentală poate duce la lipsă de respect de sine, inadecvare şi viziune negativă asupra lumii.

Acest lucru este adevărat pentru ambii părinţi, însă în unele cazuri tatăl este mai important decât mama. Prin corelaţie, uneori iubirea tatălui are mai mare influenţă asupra copiilor decât iubirea mamei, afirmă cercetătorii.

„Cunoaşterea faptului că un copil este iubit de către tatăl său este o predicţie mai bună a simţului tânărului pentru fericire, mulţumire, satisfacţie de viaţă, decât faptul de a şti că este iubit de mamă”, spune Rohner. El şi colegii săi au detaliat aceste cercetări în „Jurnalul despre Personalitate şi Psihologie Socială”.

În cele mai multe cazuri, copiii tind să acorde mai multă atenţie la ceea ce face şi zice tatăl, decât la ceea ce face şi zice mama, iar influenţa lui este mai mare pe termen lung. Există, astfel, o legătură directă între persistenţa şi statornicia copiilor, care sunt calităţi majore în viaţă, şi rolul unui tată bun în familie. O personalitate caracterizată de persistență înseamnă mai puţină delicvenţă şi angajament în educaţie.

Din fericire pentru taţi, biologia ajută paternitatea. Studii hormonale arată că taţii arată niveluri crescute de oxitocină în primele săptămâni de viață ale copiilor lor. Acest hormon, numit „hormonul iubirii”, creşte sentimentul de legătură între grupuri. Taţii primesc un aflux crescut de oxitocină când se joacă cu copiii lor, conform unui studiu publicat în „Jurnalul de Psihiatrie Biologică”.

Paternitatea conduce la un declin al testosteronului, hormonul „macho” care este asociat cu un comportament agresiv, conform unui alt studiu al Academiei Naţionale de Ştiinţe din Statele Unite. Cu cât un tată este implicat mai mult în creşterea copilului, cu atât bărbatul e mai puţin violent şi devine mai preocupat de viața familiei.

A fi un tată bun nu înseamnă să duci neapărat toată familia în vacanţe luxoase, ci jocul cu mingea în curte sau privitul la un film cu copiii. Pe scurt, un tată bun este accesibil copiilor şi este prezent cu ei, lângă ei.

(Sursa: http://www.livescience.com)

Ultimele din categorie