Cum trebuie să fie casa unde cresc copii

Se spune că vasul nou păstrează vreme îndelungată, dacă nu pentru totdeauna, mirosul substanţei care este turnată în el prima dată.

Când părinţii înconjoară leagănul copilului lor cu duhul adevăratei cucernicii, când pe de o parte îngerul păzitor, iar pe de alta Sfintele Taine şi tot ce este bisericesc vor acţiona asupra lui din afară şi dinăuntru, prin aceasta se creează în jurul vieţii în germene o atmosferă duhovnicească propice, care îi va transfera caracterul său aşa cum proprietăţile sângelui, care este temeiul vieţii animale, depind în mare măsură de aerul înconjurător. Se spune că vasul nou păstrează vreme îndelungată, dacă nu pentru totdeauna, mirosul substanţei care este turnată în el prima dată. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

(Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, p. 146)

De la același autor

Ultimele din categorie