Sfaturi pentru creșterea copiilor de la Sfântul Paisie Aghioritul
Să nu-i constrângeți pe copiii voștri fără discernământ și să nu fiți prea aspri cu ei. Trebuie multă atenție, răbdare, și mai ales rugăciune.
Tatăl să ia aminte să n-o tulbure pe femeia însărcinată, pentru nici o pricină. Când se întoarce de la lucrul lui, nervos sau abătut, mai bine să facă un mic ocol ca să-şi revină, şi după aceea să se întoarcă la casa sa liniştit şi cu zâmbetul pe buze, puţin mai târziu.
Când se naşte copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât de mult poate. Laptele mamei este cel mai bun, ajută mult copilul – care nu se îmbolnăveşte uşor. Alăptatul înseamnă mai multe lucruri. Copiii nu primesc doar lapte, ci şi iubire, afecţiune, tandreţe, se simt în siguranţă şi devin mai puternici trupeşte şi sufleteşte.
Părinţii nu lasă copiilor lor drept moştenire doar case, ogoare sau bani. Lasă şi moştenire duhovnicească patimile sau virtuţile lor. Astfel, există copii care au de la părinţii lor o bogată moştenire duhovnicească, cu multe virtuţi şi, dacă adaugă şi lupta lor dusă cu dăruire, pot ajunge pe culmi duhovniceşti înalte.
Părinţii au o mare îndatorire să dea copiilor o educaţie creştinească bună. Acest lucru este pentru copii izvorul cel mai important al vieţii lor. Copiii încă de mici trebuie să înveţe să lucreze, să „pescuiască”. Părinţii lor trebuie să-i pună la treburile casei încă de mici, ca mai târziu să devină bărbaţi în viaţă. Din nefericire, mulţi părinţi îi învaţă rău şi după aceea ajung nefericiţi.
Să nu-i constrângeţi pe copiii voştri fără discernământ şi să nu fiţi prea aspri cu ei. Trebuie mare atenţie! Astăzi copiii au maşină cu motor iute, doar roţile sunt grele. Ei vor doar să fie împinşi ca să ţâşnească.
Astăzi, cu mic cu mare, oamenii trăiesc într-o lume ca într-un spital de nebuni. Trebuie multă atenţie, răbdare, şi mai ales rugăciune.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, pp. 26-27)
Tinerii caută experiențe de viață adevărată – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos
Lupta pentru a dobândi virtuțile și competiția dintre frați
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro