Când e momentul să iei măsuri?

Pentru părinţi, probabil că nu există un sentiment mai puternic decât cel al neputinţei, atunci când vedem că orice atitudine am avea, orice am face, nu merge şi pace. Dacă felul în care se poartă copilul tău îţi provoacă stări de deznădejde şi teamă referitor la viitorul lui, iată câteva sugestii pe care Mark Gregston le oferă în programul său de lucru cu adolescenţii şi părinţii care vin la Centrul de consiliere Heartlight Ministries din East Texas.

Mai întâi, e nevoie să încetăm ceea ce facem şi să abordăm situaţia dintr-o perspectivă diferită. Albert Einstein definea boala ca fiind „a tot repeta acelaşi lucru la nesfârşit şi a aştepta rezultate diferite”.  Încearcă să găseşti o perspectivă diferită vorbind cu un prieten, cu proprii părinţi, cerând sfat de la duhovnic, discutând cu profesorii copilului ori cu alte persoane care consideri că te pot ajuta. Ai nevoie să priveşti situaţia aşa cum este ea în realitate: îi exagerezi proporţiile ori poate nici nu-ţi dai seama cât de rea a ajuns? Copilul tău se poartă aşa doar acasă, ori la şcoală e şi mai rău decât atât? Oamenii despre care aminteam mai sus probabil că ştiu şi te vor ajuta să câştigi o anumită distanţă.

Însă, a accepta realitatea problemei este uneori dificil pentru părinţi. Uneori, le poate chiar scăpa gravitatea situaţiei, deoarece aceasta ar însemna pentru unii dintre ei să accepte chiar responsabilitatea eşecului în „meseria de părinte”. Alţii au tendinţa de a le vedea doar părţile bune şi să creadă că totul e în regulă cu copiii lor. Iar alţii, deşi observă lucruri care nu-s tocmai în regulă, le ascund ei înşişi în faţa lor şi a cunoscuţilor, pentru că le e greu să admită că ar putea avea probleme „tocmai ei” şi să se confrunte cu această situaţie. Aşa încât, atunci când ajungi să-ţi dai seama de ceva, ca şi părinte, nu ezita să faci cercetări şi în jurul tău, pentru a-ţi valida suspiciunile. Cu siguranţă, n-ai fi vrut ca tocmai copilul tău să-ţi facă probleme. Dar iată că se întâmplă, iar acest lucru înseamnă că ai nevoie să acţionezi. Şi oricât de dificil ar părea, oricare ar fi reacţia copilului, e nevoie să acţionezi cât mai repede.

Pasul 1: Investighează

Este esenţial să pui întrebările potrivite pentru a găsi rădăcina a ceea ce a provocat schimbarea în comportamentul copilului: Este depresiv? S-a întâmplat o situaţie dramatică recent în familie? A fost agresat la şcoală? Consumă alcool ori tutun? Mulţi părinţi află despre aceste lucruri prea târziu, minimalizând cauzele care ar putea provoca un anume comportament la copil. Comunicarea este cheia acestui moment. Dacă ai deja probleme mari de comunicare, e nevoie să faci un pas pentru a o restabili. Propune-ţi să întrebi copilul ce mai face înainte de a-i da bani ori de a-i permite anumite lucruri pe care ţi le solicită. De asemenea, comunică şi cu cei care-l cunosc, spre a vedea dacă şi ei au observat vreo schimbare în comportamentul lui. Poţi să-i întrebi chiar şi pe colegii lui, dacă vin la voi acasă. Ei vor fi sinceri, mai ales dacă sunt şi ei preocupaţi de o anumită schimbare mai ciudată în comportamentul lui. Pune întrebări şi roagă-i pe toţi să fie sinceri.

Pasul 2: Stabileşte limite

Stabileşte şi comunică limite clare pentru comportamentul tuturor membrilor familiei (nu doar pentru adolescentul aflat „în cercetări”). Determină care sunt principiile după care stabileşti aceste limite. Trăieşte şi tu între aceste limite de principiu, care să fie clare pentru toată lumea. Odată aceste limite stabilite, hotărâţi şi care sunt consecinţele rezonabile încălcării acestor limite şi mai ales respectaţi-le, dacă vreţi ca acele limite să-şi păstreze credibilitatea. Şi, mai ales, nu uita să fie valabile pentru toţi, nu doar pentru el. Părinţii din ziua de azi pot considera că nu e bine să spună unui adolescent „nu e voie să faci acel lucru” de teama de a nu-şi submina relaţia. Dar cei care procedează astfel nu înţeleg că adolescenţii chiar vor să primească îndrumări privind calea pe care merg, să fie corectaţi şi ajutaţi în această vârstă de tranziţie spre maturizare.

Pasul 3:  Solicită ajutor specializat

Poate că problemele cu care se confruntă copilul tău sunt mai profunde şi necesită consiliere de specialitate ori chiar medicamente pentru a le înfrunta. Şi poate chiar şi tu, ca părinte, ai nevoie de această consiliere. Un consilier care-l cunoaşte pe Dumnezeu ori chiar preotul de parohie, mai ales dacă observi că are activităţi cu tinerii, dar chiar şi preotul duhovnic te pot îndruma direct ori către persoane care v-ar putea ajuta să gestionaţi situaţia în mod constructiv. Dacă eşti depăşit de situaţie şi nu vei căuta ajutor, probabil că vei aplica în continuare acelaşi tratament, iar copilul, de asemenea, va continua acelaşi comportament ori mai rău. Nu minimaliza posibilitatea ca tânărul pe care-l creşti să aibă într-adevăr probleme medicale, cum ar fi depresia ori anxietatea, să nu poată dormi noaptea ori să aibă alte simptome în care ajutorul medical ar fi chiar esenţial pentru creşterea şi dezvoltarea lui. Uneori, se poate ajunge chiar la spitalizare, dacă observi comportamente auto-agresive ori suicidale, dacă suspectezi dependenţe ori alte simptome de boală. Nu aştepta să-ţi pară rău că n-ai făcut nimic pentru copilul tău!

Perioada adolescenţei poate fi o vârstă critică, dar timpul nu e pierdut. Există întoarcere din orice direcţie greşită, iar această întoarcere poate fi facilitată de abordarea cu discernământ din partea părinţilor, aşteptând ce e mai bun de la copilul lor, dar fiind pregătiţi şi gestionând cu credinţă şi nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi situaţii mai grele. Iar onestitatea este primul pas.

De la același autor

Ultimele din categorie