Diferenţele dintre soţi nu sunt neajunsuri, ci daruri

În familie, de multe ori soţii au aceleaşi idealuri, acelaşi scop comun, însă trăsături de personalitate şi de temperament diferite, complementare. Modul în care partenerii se pot completa în acţiunile lor face ca cei doi să devină unul.

De asemenea, aşa cum este şi normal, preferinţele, abilităţile lor pentru diverse tipuri de activităţi sau domenii profesionale şi sociale sunt dezvoltate în mod diferit. Spre exemplu, unul dintre soţi are abilităţi de relaţionare mai dezvoltate, iniţiind cu uşurinţă un dialog cu diferiţii membri ai comunităţii, în timp ce celălalt soţ are capacităţi analitice mai dezvoltate, realizând planuri şi organizând resursele familiei în mod corespunzător pentru atingerea acestora. Unul dintre soţi poate avea aptitudini artistice dezvoltate, iar celălalt poate avea deprinderi tehnice şi practice. În ceea ce priveşte trăsăturile temperamentale, lucrurile stau în acelaşi mod. În timp ce unul dintre parteneri este mai calm, mai răbdător, celălalt poate fi mai impulsiv, având tendinţa să reacţioneze mai energic în anumite situaţii. Însuşi modul în care aceste trăsături au fost distribuite la fiecare dintre soţi reprezintă un dar, menit să facă din familia voastră o unitate completă şi puternică.

Începutul „creşterii împreună“ în cuplul conjugal

Modul în care partenerii se pot completa în acţiunile lor face ca cei doi să devină unul. Cuviosul Paisie Aghioritul spune următoarele despre aceste diferenţe: „Nu înţelegeţi că în deosebirea caracterelor se ascunde armonia lui Dumnezeu? Caracterele deosebite creează armonia. Vai vouă, dacă aţi avea acelaşi caracter! Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă, de pildă, amândoi v-aţi mânia repede. Aţi dărâma casa. Sau, dacă amândoi aţi fi cu caractere blânde. Aţi fi dormit în picioare. Dacă aţi fi fost zgârciţi, v-aţi fi potrivit, dar aţi fi mers amândoi în iad. Iar dacă aţi fi fost amândoi cu dare de mână, aţi fi putut ţine casa? Micile deosebiri ale caracterelor soţilor ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul îl completează pe celălalt“.

Şi totuşi, ar putea exista la începutul relaţiei tendinţa ca fiecare soţ să încerce să îl modeleze pe celălalt după „chipul şi asemănarea lui“. Ar putea fi tentat să privească diferenţele ca pe neajunsuri. Ar putea să pună accent pe lipsa calmului, lipsa aptitudinilor artistice, caracterul mai puţin comunicativ, fără să remarce abilităţile şi plusurile acestuia, capacitatea de bun strateg, abilităţile practice, caracterul energic. Angajarea într-o adevărată campanie de schimbare a celuilalt, de completare a ceea ce percepem noi drept neajunsuri ar fi o risipă de timp, energie şi ar putea să vă îndepărteze de la scopurile voastre comune. Celălalt ar putea să se simtă neacceptat, presat, manipulat spre o direcţie care nu-i aparţine şi pe care nu şi-a asumat-o. Încercaţi mai bine să recunoaşteţi calităţile partenerului şi să le puneţi în evidenţă, să mulţumiţi lui Dumnezeu pentru aceste daruri pe care le-a făcut familiei voastre prin intermediul partenerului/partenerei. Oricât de mare ar părea, în special în primul an de căsătorie, diferenţa între punctele de vedere, oricât de greu ar părea de trecut puntea care separă viziunile soţilor, ele ajung să se armonizeze în decursul timpului. Momentul în care unul dintre soţi realizează că modul diferit de a privi lucrurile nu reprezintă un gest ostentativ, care dăunează relaţiei, şi face primul pas spre împăcare este încărcat de iubire. Renunţarea, chiar şi pentru câteva clipe, la propria viziune, pentru a o înţelege pe cea a soţului/soţiei, este echivalentul renunţării de sine şi poate fi cu adevărat începutul „creşterii împreună“ a celor doi.

Acţiunile şi proiectele comune, oportunitate de comunicare în cuplu

Eventualele schimbări şi armonizarea anumitor aspecte atitudinal-comportamentale ale voastre vor interveni în timp şi, cu siguranţă, nu ca rezultat al presiunilor subtile sau ferme, al diferitelor condiţionări pe care încercaţi să le faceţi. Este foarte important dacă voi, ca familie, aţi reuşi să vă implicaţi într-o activitate comună, în acord cu scopul şi cu valorile voastre, în care fiecare dintre voi să îşi pună în valoare abilităţile. Poate fi vorba de activităţi de ajutorare a bătrânilor, de voluntariatul într-o şcoală sau de colaborarea cu o revistă. Dacă aceste exemple par a nu se plia pe interesele voastre concrete, discutaţi cu soţul/soţia şi încercaţi să descoperiţi care sunt activităţile în care v-ar plăcea să vă implicaţi şi care v-ar crea un sentiment plăcut, de utilitate, şi încercaţi să porniţi de la acest punct. În activitatea voastră comună, unul dintre voi va avea rolul de coordonator, în timp ce celălalt îl va sprijini. Aceste roluri complementare acceptate şi asumate de fiecare dintre voi va înlătura eventualul spirit de competiţie care s-ar putea manifesta şi care ar avea efecte distructive asupra voastră ca familie. Sentimentul de invidie care se poate dezvolta în aceste circumstanţe între soţi poate eroda încet, dar sigur relaţiile dintre ei.

Rolul de coordonator şi de susţinător pot alterna în funcţie de tipul de activităţi şi de abilităţile fiecăruia.

În momentele în care nu sunteţi direct implicat/-ă în activitatea pe care o desfăşoară partenerul/-a, susţine-ţi-l/o prin rugăciune. Astfel, aţi putea învinge tendinţa de a observa neajunsurile, de a vă gândi cum altfel ar putea fi făcut mai bine lucrul respectiv, de a avea o atitudine critică.

Acţiunile şi proiectele comune vor fi o bună oportunitate de a vă pune în evidenţă abilităţile şi de a le remarca pe cele ale partenerului/partenerei, făcându-vă mai conştient/-ă de puterea pe care o aveţi în calitate de cuplu.

De la același autor

Ultimele din categorie