Familia monoparentală şi provocările ei

A-ţi creşte copiii singur este unul dintre cele mai grele lucruri pe care le poate întâlni cineva, o adevărată provocare în viaţă. Că eşti mamă singură ori tată singur, că ai rămas în această situaţie în urma unui divorţ, în urma decesului partenerului ori chiar nu-l cunoşti pe tatăl copilului, femeie fiind, a fi părinte singur este o situaţie foarte dificilă, având în vedere că nevoile copilului sunt aceleaşi ca şi în cazul familiilor cu doi părinţi.

În orice familie credincioasă, nevoile de bază pe care trebuie să le împlinească părinţii sunt, în principal, cinci la număr: a le oferi copiilor îngrijire fizică şi emoţională, a-i învăţa lucruri necesare în viaţă, a-i disciplina, a-i orienta spre o viaţă în Hristos, administrându-le Sfintele Taine, pentru a creşte aşa cum Îi place Lui, a se ruga pentru şi împreună cu ei.

În mod normal, aceste sarcini sunt împărţite de ambii părinţi, dar iată că există, mai ales în zilele noastre, foarte multe situaţii în care se poate ajunge la necesitatea ca doar unul dintre părinţi să împlinească toate aceste nevoi. Lucru care poate părea imposibil ori foarte greu, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, în numele Lui, orice copil, indiferent dacă e crescut doar de un părinte sau de amândoi, are aceleaşi şanse de mântuire şi de dezvoltare excepţională ca mădular al Bisericii, cu un rol extraordinar în planul mântuirii. Nu vei avea timpul, abilităţile, energia ori creativitatea pe care le-ar avea doi părinţi, dar Dumnezeu nici nu aşteaptă aşa ceva din partea ta.

Există mulţi părinţi singuri care se gândesc că acum trebuie să împlinească totul, la dublu, ceea ce duce, de foarte multe ori, la o stare de revoltă faţă de Dumnezeu, faţă de partenerul inexistent şi, ca o consecinţă, la o încercare reactivă de a creşte copilul. Şi, nu de puţine ori, la revoltă din partea copilului faţă de părintele care-l creşte.

Purtăm în noi întregul arbore genealogic al familiei

Dar e nevoie de luat aminte, oricare ar fi relaţia ta cu partenerul/partenera, dacă acesta este încă în viaţă, să fie respectat în fața copilului, cu amintirea momentelor în care v-aţi iubit. Un mare rău îl face asupra copilului, în primul rând, nu doar asupra ta, faptul de a-i vorbi cu resentimente despre celălalt părinte, de a-l bârfi, de a-i spune lucruri rele despre el. Cu siguranţă, se poate ca respectiva persoană să fie fără caracter, să fi părăsit familia în mod abuziv, să se fi purtat foarte rău, dar chiar şi în situaţia cea mai rea, în care copilul să fi venit pe lume în urma unui viol, aminteşte-ţi că el este un dar pentru tine şi că n-ar fi fost el, dacă acea persoană n-ar fi fost în viaţa ta. De aceea, se cuvine să-ţi cinsteşti partenerul în copilul tău şi să-i arăţi deseori cât de mult preţuieşti unele trăsături pe care le vezi moştenite de la el, pentru ca el însuşi să se poată accepta în integritatea lui.

În noi se găsesc părinţii noştri şi întregul nostru arbore genealogic. Acest lucru poate fi considerat o oportunitate sau un blestem. Rămâne un blestem, în momentul în care nu ne asumăm şi încercăm să respingem trăsături care nu corespund părerii noastre cu privire la bine sau rău, părere care a venit în noi odată cu celelalte valori transmise de înaintaşii familiei noastre. Raportându-ne cu compasiune la acele tare, încercând să-i înţelegem, să acceptăm faptul că ei au avut nişte motive care pentru ei au fost foarte importante, vom primi puterea de a ieşi din închisoarea pe care noi înşişi o creăm, închizându-i în ea, mai departe, şi pe copiii noştri.

Dar, gândiţi-vă, ce oportunitate ar fi să putem spune: „da, femeile sau bărbaţii din neamul meu au făcut cutare şi cutare lucru, dar eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, aleg să nu le fac, dimpotrivă, aleg să le fiu fidel în alt fel”. Şi vei fi uimit să vezi că, încercând să afli mai multe despre persoanele respective din familie, vei descoperi o mulţime de trăsături valabile din punctul de vedere al valorilor tale şi vei găsi cu uimire că acele trăsături se găsesc şi în tine şi pot fi scoase la lumină şi folosite în numele Domnului şi îţi va fi mai uşor să accepţi acele persoane, oile negre ale neamului tău.

Acest lucru se va răsfrânge în mod pozitiv în evoluţia copilului tău, care va putea accepta mai uşor faptul că e crescut de un singur părinte, că Dumnezeu este un partener activ, va putea înţelege mai bine că el nu e vinovat de alegerea părinţilor de a se despărţi (atunci când este cazul), va putea să aibă încredere că nu este condamnat să trăiască suferind în urma unor situaţii care nu au stat în puterea lui să fie altfel.

Urmăreşti integritatea copilului, nu pedepsirea partenerului

E adevărat, copilul tău poate fi influenţat în mod negativ de părintele celălalt. Ce se poate face în această situaţie?

A-ţi încredinţa copilul în grija Domnului. A-ţi aminti că Dumnezeu este Cel care are grijă de copilul tău, că e al Lui, că tu eşti cel/cea care-l creşte, nu eşti proprietarul lui. Cere-I Domnului cu smerenie să lucreze direct cu fetiţa sau băiatul Lui, să-l protejeze, să-i dea putere şi har, adu-l cât mai des la spovedit şi la împărtăşit, pentru a primi această putere.

Apoi, spune-i partenerului în mod direct să-şi revizuiască felul în care se comportă, să fie atent la felul cum influenţează copilul, să caute să înveţe, dacă nu ştie, cum să se comporte cu acesta. În condiţii extreme, în care observi că celălalt părinte atentează la viaţa, siguranţa, integritatea copilului, poate fi chiar întrerupt contactul cu el, prin măsuri speciale, prevăzute de lege. Dar chiar şi în aceste situaţii grele, nu cădea în capcana de a-l vorbi de rău pe partener în faţa copilului. Nu uita că urmăreşti integritatea copilului, nu pedepsirea partenerului, prin copil. Orice tentativă de felul acesta are efect negativ în viaţa copilului şi nu-ţi doreşti asta. De asemenea, arată-i copilului că are voie să nu aleagă împlinirea influenţelor negative, de oriunde ar veni acestea.

De la același autor

Ultimele din categorie