„Biserica noastră nu-i un spațiu de împlinire a dorințelor, ci a nădejdilor noastre. Nu-i un spațiu în care să ne manifestăm părerile, ci credințele noastre și nu este un spațiu unde să cârpim amorurile, ci să întărim iubirile în veșnicia lor. Copiii mai au o calitate pe care noi am pierdut-o.

O colegă, profesoară de religie, află de la colegii ei de cancelarie – cărora le-a dat suficient de multe proiecte europene, le-a dat câte-un salariu bun, în plus, timp de vreo doi-trei ani – că nu mai are ce căuta la catedră, pentru că ora de religie va fi scoasă afară din școală. Și jubilau exact oamenii care primiseră toate eforturile femeii acesteia. Fata s-a supărat, s-o întristat, s-o îndreptat către clasă plângând, a luat telefonul și m-a sunat și i-am zis: „Fată, nu cancelaria îți spune cât ești de bun profesor!”. Cancelaria este ca întotdeauna, Ali Baba și cei patruzeci de hoți. Patruzeci și unu, cu directorul. Copiii îți vor spune dacă vor sau nu vor.

Și la un moment dat ce credeți că s-a întâmplat: intră în clasă, la o clasă de a treia. Nu erau sfinți, să ne înțelegem. Erau niște copii care au venit de dimineață, foarte cuminți la oră. Înainte de a zice doamna: „Haideți să facem rugăciunea”, au început „Toți cu inima curată...” Domnule, au zis rugăciunea perfect, altădată se bâlbâiau. S-au dus cu tema la doamna care plângea probabil, încă. I-au dat tema: „Doamna, am făcut și eu tema! Și eu! Și eu!”. I-au dus flori la catedră și i-au zis: „Doamnă, noi nu vrem ca dumneata să pleci, pentru că dumneata ni L-ai dat pe Dumnezeu!”. Iar când femeia a ieșit afară de la cursuri, din clasa ei până la cancelarie pe-o parte și pe alta erau elevii școlii aplaudând-o!

Copiii știu cel mai frumos să spună „Te iubesc!”, uneori părând că nici nu te bagă în seamă. Cum tot copiii au și cea mai mare calitate pe care ne-o pierdem. Ca preot, trebuie să spun că mi-am pierdut-o și-am recâștigat-o greu, dar merită. Copiii au capacitatea fundamentală de a spune „Iartă-mă!”, asta pe care noi, ăștia mari, am pierdut-o. Uitați-vă la ei ce rău le pare când i-ați prins că nu știu ceva. Ei sunt bucuroși când copiază. Cine n-a fost bucuros când a copiat? Bucuroși! Când copiezi ești bucuros! L-am prins pe prof, l-am făcut! Dar uitați-vă ce bucuroși sunt când își iau nota pe merit. Uneori vin și spun: „Iartă-mă că n-am știut decât de nota 10!” Tu ai merita ca profesor să știi de nota 15. Dar nu pot mai mult de nota 10. Statul român nu te lasă să-mi spui că merit 15-le pe care tu ca profesor l-ai implementat adânc în sufletul meu. Acesta a fost pretextul.”

Fragment din conferința „Familia, casa sufletului copilului. Educația în iubire”. Evenimentul a fost organizat de către Asociația „Prorelis”, în data de 12 mai 2016, şi l-a avut ca invitat pe Părintele Constantin Necula.

Vă recomandăm să urmăriţi înregistrarea completă a conferinţei, aici.