Să ne gândim că și noi avem o scăldătoare în care s-ar putea face minuni, și anume virtutea capabilă de cunoștință, fapta cea bună care se întărește în suflet și care după aceea aduce cunoștința de Dumnezeu – și cunoștința de Dumnezeu este o bucurie. Să ne gândim că așa cum noi nu avem de multe ori gând înțelept, așa alții nu ne au pe noi în ajutor când am putea să le fim omul de ajutor. Să ne gândim la el. Să ne gândim la binele pe care-l putem face și atunci darul lui Dumnezeu va fi cu noi, Maica Domnului ne va fi ocrotitoare, sfinții ne vor ajuta cu rugăciunile lor, iar Domnul nostru Iisus Hristos ne va da gândul cel bun care să ne arunce în virtutea capabilă de cunoștință, iar cunoștința cea de la Dumnezeu va fi pentru noi bucurie în toate zilele vieții noastre.

Sunt multe suferințe în această lume care au ca pricină păcatele. Noi însă nu suntem judecătorii oamenilor, ci suntem ajutătorii oamenilor. Noi trebuie să facem ce a făcut Domnul Hristos. Domnul Hristos nu l-a întrebat despre păcatele lui pe slăbănogul de la Capernaum, nici pe cel de la Vitezda. N-a discutat viața lui de mai înainte, ci a fost gata să-l ajute și l-a ajutat și pe unul și pe celălalt. Și cu aceasta ne dă un exemplu, să fim și noi binevoitori, să fim ajutători. Nu vom fi vindecători. Nu suntem în stare să ne vindecăm nici pe noi înșine. Dar avem putere de a mângâia pe oamenii din jurul nostru în credință, avem putere de a iubi, avem putere de a ne revărsa iubirea față de aceia care au trebuință de ajutor și pe care îi părăsesc cei mulți.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 10-11)