„Zis-a Domnul: Feriți-vă de prorocii mincinoși, care vin la voi îmbrăcați în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște. Oare culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Așa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pomul bun să facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune. Orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. De aceea, după roadele lor îi veți cunoaște. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăția Cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din Ceruri.” (Matei 7, 15-21) (Marți în săptămâna a doua după Rusalii)

În fragmentul din Evanghelie rânduit în marțea celei de-a doua săptămâni după Rusalii citim cum Domnul Iisus ne atrage atenția că în pleiada de oameni extraordinari, vizionari, văzători cu duhul, cunoscători ai vieții mai bine decât noi, se pot afla uneori și „prooroci mincinoși”. Proorocia mincinoasă este totuși o proorocie, dar ceea ce o face mincinoasă nu e exprimarea unei greșeli vădite, ci deseori arătarea cu viclenie a unui lucru care pare bun, corect, însă printr-un mic detaliu falsifică adevărul. Există vorba că „diavolul se ascunde în detalii”. Aceasta înseamnă că înșelarea în care cădem adesea, unii sau alții, se diferențiază de realitate printr-un mic amănunt, adesea greu de observat.

În vremea propovăduirii Mântuitorului existau numeroși prooroci adevărați și falși. Nu degeaba mulți dintre iudei Îl priveau pe Domnul cu prudență. Erau „fripți” de întâlniri cu înșelători care cu siguranță căutau să înșele pe cei din jur pentru a câștiga faimă, putere, avere și altele. Și după propovăduirea Domnului, mai târziu, în vremea Sfinților Apostoli existau propovăduitori mincinoși. Unii dintre ei se dădeau drept apostoli pentru a obține un câștig. Iar mai târziu, în vremea prigoanelor și apoi în vremea Sinoadelor Ecumenice, unii învățați, cuprinși de înșelare, adică neștiind ei înșiși că s-au transformat în prooroci mincinoși, propovăduiau o învățătură greșită. Această stare de fapt continuă și azi și va continua până la sfârșitul lumii. 

Este necesară stabilirea unor criterii după care se pot deosebi proorocii ori învățătorii adevărați, vestitorii cuvântului dumnezeiesc, de proorocii ori învățătorii mincinoși care arată ca niște mielușei, dar sunt pe dinăuntru „lupi răpitori”. Hristos ne îndrumă să căutăm roadele. Cum o plantă mai mică sau mai mare are nevoie de timp până când se dezvoltă, înflorește, crește fructul și devine roadă bună de cules, la fel și în cazul oamenilor timpul poate fi unul dintre criteriile de bază ale cernerii lucrurilor. Decât o socoteală pripită la adresa cuiva, mai bine răbdare și atenție. Însă tot aici e bine de știut că și reversul poate fi înșelător uneori. Dintr-un gest nepotrivit, neplăcut, dintr-o vorbă care ni se pare că nu e la locul ei, putem să judecăm pe cineva într-un mod greșit și să-l disprețuim, deși poate ceea ce face și spune ar trebui valorificat. O primă impresie neplăcută poate duce la greșita catalogare a cuiva drept „prooroc mincinos”, deși poate e un trimis al Domnului. Cel mai concret caz în acest sens e Însuși Hristos, Care a fost judecat de mulți iudei, în speță de cei din grupările fariseilor și saducheilor, drept un prooroc fals, fiindcă din perspectiva lor a încălcat uneori legea. 

Roadele vorbelor și faptelor noastre se văd mai devreme sau mai târziu. Ele ne pot fi chiar și nouă înșine repere. Aminteam că au existat de-a lungul istoriei unii învățători care credeau că învață bine, dar ei înșiși erau în înșelare. De aceea și propriile noastre roade pot fi obiecte de referință pentru a ne îndrepta noi înșine. Într-un final, pomul bun va da roade bune, în timp ce pomul rău, orice s-ar întâmpla cu el, de ar fi îngrijit, udat, poate chiar altoit cu lăstari de calitate, totuși nu va putea da roada așteptată.

Textul acestei zile se încheie cu o vorbă des folosită în mediul bisericesc: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri”. Aceasta înseamnă că până și între cei care par rugători, care par că slăvesc pe Dumnezeu, există înșelători. Evlaviosul exterior este acela care petrece în rugăciune, însă acest timp valorificat în compania lui Dumnezeu nu are o rezonanță în viața practică. De aceea e important să se respecte vorba din popor: „ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul”. Cel ce împlinește voia lui Dumnezeu e cel care face din propria viață o rugăciune, fiind în concordanță cu ceea ce vorbește. 

Așadar, din această scurtă Evanghelie învățăm că atunci când ne ferim de pretinșii prooroci, nu trebuie să ne uităm numai la cei de dinaintea noastră. E bine să fim atenți și înăuntrul nostru și să băgăm de seamă, pe de o parte să nu ne mințim pe noi înșine, iar mai pe urmă să nu cumva să inducem pe alții în eroare, afișându-le o pretinsă realitate și făcându-ne astfel pentru ei pricină de cădere.