Farmacia primăverii: florile de salcâm
Luna mai este perioada în care aerul este înmiresmat de mirosul florilor de salcâm, un arbore care în fitoterapie are virtuţile unei adevărate farmacii. De altfel, în medicina naturistă sunt recunoscute de sute de ani proprietăţile antitusive, antispasmodice ale tractului respirator, emoliente ale secreţiilor bronşice, antiseptice, antinevralgice, calmante, uşor sedative ale florilor de salcâm.
Cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea ştiinţifică de Robinia pseudacacia, salcâmul este originar din America de Nord, de unde s-a răspândit în toată Europa şi Asia. În România a fost adus pe la 1750, iar în prezent creşte în mod special în zonele de câmpie şi de deal, în sudul Olteniei, Muntenia şi sudul Moldovei.
Florile salcâmului se recoltează în scopuri medicinale, dar numai pe vreme bine însorită . Se usucă apoi la umbră, în straturi subţiri, în încăperi bine aerisite sau în poduri de case acoperite cu tablă.
Una dintre cele mai importante proprietăţi ale acestor flori este aceea de calmare şi tonifiere a organismului bolnavilor de nevroză. “Acţiunile asupra sistemului nervos se manifestă prin capacitatea de a linişti, de a calma în cazul persoanelor care suferă de crampe musculare de natură nervoasă, de epuizare pe fond nervos, de stări de anxietate şi depresie psihică prelungită, de reacţii necontrolate la stări stresante, dureri de cap şi migrene pe fond de stres, de tulburări de memorie, de echilibru şi de văz ajungând, în unele cazuri, la erupţii herpetice pe piele”, explică prof. univ. dr. Constantin Milică, specialist în fiziologia plantelor , Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi şi coordonatorul Laboratorului AROMA din cadrul aceleiaşi universităţi, în care sunt produse peste 600 de ceaiuri, tincturi, siropuri, unguente din plante medicinale. Iată câteva dintre reţetele de preparate din flori de salcâm pe care prof. Milică le recomandă persoanelor cu afecţiuni ale sistemului nervos:
-inhalarea parfumului florilor de salcâm, cu efecte liniştitoare asupra psihicului;
-consumul unei infuzii din flori uscate (o lingură la 200 ml apă clocotită) luată în 3 reprize pe zi, într-o cură de 3 săptămâni, înlocuind total apa de băut;
-consumul zilnic al unui macerat la rece din flori ţinute 2-3 zile în miere de albine, luând câte 3-5 linguriţe pe zi;
-tinctură din 20 grame flori uscate, care se macerează în 100 ml alcool 70°, timp de 10-14 zile, din care se iau zilnic de două ori câte 10 picături;
- băi generale cu extracte din flori în tratamentul extern al bolilor sistemului nervos.
Calmant în gastritele hiperacide
Florile de salcâm au efecte benefice şi în tratamentul afecţiunilor digestive, deoarece compuşii chimici pe care îi conţin acţionează, în special în gastritele hiperacide ca hipoacidifianţi. Proprietăţile lor tămăduitoare se manifestă şi în cazul arsurilor de stomac (aşa numitul pirozis). Fitoterapeuţii le recomandă şi în calmarea durerilor provocate de ulcerul gastric sau duodenal, de refluxul gastro-esofagian, de crampele abdominale sau insuficienţa hepatică. “Tratamentele acestor boli digestive se pot face folosind o infuzie din amestec, în părţi egale, cu flori de salcâm şi frunze de dud bogate în carbonat de calciu, cu efecte alcalinizante, de reducere a hiperacidităţii gastrice; se pune o linguriţă din amestec la 250 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau două ceaiuri pe zi, după mesele principale, în cure de lungă durată. De asemenea, în cursul zilei, în locul apei potabile sau a sucurilor, este recomandat să se consume apă din flori de salcâm (o mână de flori uscate se macerează la rece, minim 8 ore, într-un litru de apă curată de izvor)”, recomandă prof. Constantin Milică.
Ceaiul de salcâm alungă răceala şi tusea
Printre efectele terapeutice ale salcâmului se numără şi cele de combatere a stărilor de răceală, a tusei convulsive şi astmatice, a virozelor, răguşelii, a infecţiilor acute ale căilor respiratorii şi a astmului bronşic. “Pentru aceste afecţiuni este indicat ceaiul din flori de salcâm, care acţionează asemănător cu supa de pasăre, ce s-a dovedit a fi un aliment cu mare valoare nutritivă, dar şi cu deosebită eficienţă în reducerea proceselor inflamatorii, calmarea tusei, a strănutului şi a secreţiilor nazale. Este demn de subliniat ca în cazul bolilor pulmonare să nu se neglijeze consumul ceaiul de salcâm, iar ca alimentaţie să se consume supe de pasăre, cel puţin la o masă pe zi”, explică prof. Milică.
Pulberea din flori uscate vindecă furunculele
Infuzia din flori de salcâm acţionează şi în cazul altor afecţiuni. Astfel, aceasta are importante efecte diuretice, antiinflamatoare, de reducere a conţinutului de uree din sânge şi de calmare a durerilor reumatice sau a nevralgiilor dentare.
Florile de salcâm constituie un remediu eficient şi în bolile de piele. “În aceste afecţiuni se folosesc florile uscate şi pulverizate, care se pun pe răni provocate de arsuri şi pe furuncule sau se aplică prişniţe (cataplasme) preparate din trei părţi miere de salcâm, o parte făină de grâu, schimbate la intervale de 10-12 ore”, recomandă specialistul în fitoterapie.
Un “dulce” de excepţie: mierea de salcâm
Mierea strânsă de albine din nectarul florilor de salcâm constituie un deliciu de neegalat, fiind recunoscută şi apreciată pentru savoarea sa, pentru valoarea energetică mare (300 kcal la 100 grame produs) şi pentru multiplele proprietăţi terapeutice. Foarte important de reţinut este faptul că acest sortiment de miere este singurul care nu se zahariseşte decât după o perioadă foarte lungă de timp. “Mierea de salcâm, diluată în puţină apă caldă şi luată înainte de mese sau seara înainte de culcare, are efecte deosebite în vindecarea ulcerelor (gastric şi duodenal). Dacă se amestecă cu nuci mărunţite se realizează un produs delicios, cu efecte imediate în cazuri de oboseală fizică şi intelectuală, la persoane convalescente, la bătrâni, la sportivi şi la mame care alăptează”, susţine prof. Milică. Acesta recomandă, însă, mierea de fagure şi nu cea centrifugată, întrucât fagurele conţine şi o anumită cantitate de ceară, polen şi propolis, constituind un amestec ideal pentru tratamentul bolilor de plămâni şi inimă, al colitelor şi enterocolitelor, al afecţiunilor de ficat, al anemiei şi pentru menţinerea funcţiilor fiziologice active până la bătrâneţe.
Mugurii de salcâm japonez, remediu natural în bolile de inimă
Foarte puţin dintre noi ştiu că în medicina naturistă sunt recomandate şi preparate din mugurii florali ai salcâmului japonez, o varietate a salcâmului mai puţin cunoscută la noi în ţară. Aceşti boboci sunt utilizaţi în fitoterapie pentru proprietăţile lor în dizolvarea plăcilor de colesterol din interiorul vaselor sanguine, dar şi pentru aportul în creşterea rezistenţei capilarelor fragile şi în reglarea ritmului cardiac. “Ceaiul din bobocii florali de salcâm galben inhibă agregarea trombocitelor şi eritrocitelor, evită formarea cheagurilor de sânge, are efecte antiinflamatoare, prevenind apariţia edemelor cardiace şi măreşte rezistenţa peretelui capilar venos. De asemenea, are acţiuni protectoare asupra capilarelor, dilată vasele coronariene, prevenind accidentele vasculare, mai ales la persoane cu hipertensiune arterială, ateroscleroză coronariană, tromboflebite, ulcere varicoase, hemoptizii, hemoragii retiniene, glaucom, retinopatie diabetică”, precizează prof. Constantin Milică.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro