În lumea aceasta suntem născuți să-I slujim lui Dumnezeu, aceasta este misiunea noastră. Adeseori însă slujim lumii. Adeseori lumea ne atrage mai mult. Cântecul ei de sirenă este mai puternic decât chemarea duhovnicească, pentru o minte care este mărginită și pentru un suflet care e infirm.

Cuvântul Mântuitorului intervine și ne zice așa: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6, 24). În concepția creștină, Mamona e demonul bogăției, al banilor. Prin Mamona înțelegem alipirea de lumea aceasta văzută, care ne cuprinde cu ghearele ei materiale și ne face sclavi ai patimilor noastre. Căci Dumnezeu nu socotește că averea este un păcat în sine, dacă nu ești sclav al materiei.

Cine trăiește în Duhul lui Dumnezeu este liber. Cine trăiește poruncile divine este un om care s-a dezbărat de griji, care nu mai este sclavul lui Mamona și al lumii acesteia, ci este slujitorul lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi poate sluji lui Dumnezeu în felul său, căci fiecăruia i s-a dat un talant.

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2009, p. 67)