Noi tindem înspre perfecţiune şi este ceea ce se numeşte „asemănare”. Anume, cu un chip asemănător Creatorului ni s-au dat raţiunea, sentimentul şi voinţa, cele trei însuşiri ale sufletului nostru. Dacă femeia nu uită acest lucru, s-ar putea să devină ceea ce anticii numeau „o preoteasă a iubirii”, adică o „vestală” întreţinătoare a focului iubirii (cum erau în antichitate cele ce menţineau focul sacru la temple). Aşa fiecare soţie poate să fie înăuntrul familiei o vestală, „o preoteasă a iubirii”. 

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, 2001, p. 19)