Iar smerenie nu poate dobândi cineva, decât prin acele feluri ale ei, prin care se face inima smerită şi se nimicesc gândurile părerii de sine. De aceea de multe ori află vrăjmaşul pricină să abată pe om. Căci fără smerenie nu se poate desăvârşi lucrul omului. Şi nu s-a pus pe scrisoarea liberării lui pecetea Duhului, ci e mai degrabă încă rob; şi lucrul lui e făcut de frică. Căci nu îndreptează cineva lucrul lui fără smerenie şi nu învaţă decât prin încercări. Şi fără încercare nu cunoaşte smerenia.

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, cuv.21, în Filocalie, vol. X, p. 115)