Sfântul Ioan Scărarul, despre bârfirea „din dragoste”

Nimeni nu voiește să păcătuiască față de Dumnezeu, chiar dacă toți păcătuim fără să fim siliți.

Nimeni, socotesc, dintre cei ce judecă sănătos nu va tăgădui că din ură și din ținerea de minte a răului se naște clevetirea. De aceea, s-a și rânduit aceasta după părinții ei, ca într-un lanț. Clevetirea este fiica urii. O boală subțire, dar o lipitoare grasă, ascunsă și tăinuită, care suge și seacă sângele iubirii. E fățărnicirea iubirii, pricinuitoarea întinăciunii și poverii inimii.

Precum există tinere care fac cele rele fără rușine și există altele, care săvârșesc lucruri mai urâte decât cele dintâi, dar pe ascuns și mai cu rușine, așa se poate întâmpla și cu patimile de necinste. Astfel de tinere sunt: fățărnicia, viclenia, întristarea, ținerea minte a răului, clevetirea inimii. Acestea una spun la arătare, și alta gândesc.

Am auzit pe unii clevetind și i-am certat. Dar lucrătorii acestui rău răspundeau în apărarea lor că fac aceasta din dragostea și din grija pentru cel clevetit. Iar eu le-am spus să înceteze cu această dragoste, căci nu minte cel ce a zis: „Pe cel ce clevetește în ascuns de aproapele lui, alungă-l” (Psalmul 100, 6). Dacă spui că-l iubești, roagă-te în taină pentru el și nu-ți bate joc de om. Căci acesta este felul iubirii primit de Domnul.

Să nu-ți rămână ascuns lucrul acesta și te vei trezi, ca să nu mai judeci pe cel ce greșește: Iuda era în ceata ucenicilor, iar tâlharul în ceata ucigașilor. Și într-o clipă s-a făcut o schimbare minunată între ei.

De voiește cineva să biruiască duhul clevetirii, să nu învinovățească pe cel ce a greșit, ci pe dracul care l-a ispitit. Căci nimeni nu voiește să păcătuiască față de Dumnezeu, chiar dacă toți păcătuim fără să fim siliți.

(Sfântul Ioan ScărarulCartea despre nevoințe, X, 1-5, în Filocalia IX, traducere din grecește, introducere și note de Preot prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2002, p. 195-196)

De la același autor

Ultimele din categorie