Să nu ne facem, fraților, păreri prea mari despre viața și trecerea noastră prin lume, nici să nu ne mândrim cu puterea, nici să nu ne înălțăm cu bogăția, ci să supunem poftele trupești și să ne îngrijim de sufletele noastre. Luați aminte unde sunt părinții noștri, unde Prorocii și unde Apostolii? Sau ce au luat cu ei cei ce au strâns pe lume avuții? Oare nu precum goi s-au născut așa au și murit, neavând nimic în mână? Ci numai dreptatea drepților este cu ei și pomenirea lor cu laude, precum și păcatele păcătoșilor sunt cu ei. Căci toți suntem din țărână și în pământ ne vom întoarce. Și tot omul ca o haină se învechește. Hrana vieții lui este pâinea și apa și zilele omului numărate sunt ca un pumn de nisip și degrabă curg spre sfârșit ca apa unui râu.

Drept aceea, fraților, aducându-ne aminte de sfârșitul nostru, să părăsim toate faptele cele rele. Că nici cele frumoase și bune ale lumii nu sunt veșnice, nici necazurile de aici nu sunt fără de sfârșit. Priviți cum se schimbă toate; astăzi ari tu pământul, mâine altul, după aceea altul și nu este nimic care să rămână neclintit. Toate se mișcă ca și cum ar merge pe o cale: unul o pierde, iar altul o află. Deci, de ne-am pierdut sufletele prin păcate, apoi să le aflăm acum prin pocăință. Pentru că la aceasta Însuși Domnul ne învață zicând: „Cel care caută află și celui ce bate i se va deschide” (Matei 7, 8). A Domnului este slava, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 314)