A-L cunoaște pe Dumnezeu este ceva solemn, liniștit, sfânt, trezește în suflet o profundă compătimire pentru toată omenirea. Acest atot-om este firea mea, trupul meu, viața mea și iubirea. Eu nu pot face abstracție de firea mea, să mă separ de trupul meu, sfâșiat în permanență de vrăjmășia unor „celule” împotriva altora, care împreună formează un unic organism. Acest mare trup al atot-omului se găsește într-o stare continuă de rupere dureroasă a părților lui, ce nu se află în stăpânirea noastră. Durerea este nevindecabilă. Și aceasta este partea noastră în planul pământesc.

Sufletul plânge în rugăciune până la epuizare, iar mântuirea nu vine altfel decât dacă oamenii, în libertatea lor, doresc acest lucru. „Iubiți pe vrăjmașii voștri”, iată în ce constă vindecarea vieții istorice și mântuirea pentru veșnicie. Cel care a cunoscut iubirea față de vrăjmași L-a cunoscut pe Domnul Iisus, răstignit pentru dușmani, a anticipat prin aceasta și Învierea Sa și Împărăția lui Hristos Biruitorul.

(Arhimandritul Sofronie, Despre rugăciune, traducere de Preot Profesor Teoctist Caia, Editura Publistar, București, 2006, pp. 139-140)