Un om care-şi desensibilizează simţul gustului prin asceză, care-şi înfrânează simţurile de la toate plăcerile lumii şi care stă neclintit până la sfârşit împotriva influenţelor stăpânului acestei lumi, va dobândi aici, în această viaţă, o pregustare a lucrurilor celor bune ale împărăţiei cerurilor: pacea gândurilor, a inimii, şuvoi dulce de lacrimi, răpirea minţii, cunoaşterea tainelor, o supraîmbelşugare a dragostei, vederea lui Dumnezeu, desăvârşirea „pe cât este cu putinţă firii omeneşti”. Toate acestea sunt dobândite printr-o sistematică, continuă, permanentă, neînfrântă luptă pentru rugăciunea minţii. Dar pentru ca această meditaţie mentală neîncetată să poată fi auzită de Dumnezeu, un om care se roagă trebuie să împlinească şi îndatoririle monahale (şi, în general creştine) ale vieţii duhovniceşti, care, la rândul lor, ajută rugăciunea. Cât despre un monah – ucenic, e nevoie din partea acestuia de o ascultare de neclintit faţă de Bătrânul său, care reprezintă modelul vizibil al vieţii Mântuitorului Hristos.

Cât despre toţi creştinii, este necesar ca ei să-şi orienteze vieţile lor după sfaturile duhovnicilor lor şi să asculte de canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe, aşa încât fiecare om să nu se rătăcească pe propriul său drum de dorinţe, aşa precum Sfintele Scripturi ne povăţuiesc să luăm aminte.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 324-325)