(Foto) Pași de pelerin la Galeria de Aghiasmă de la Mănăstirea Sfântului Rafail din Insula Lesvos
Sfinții Mucenici Rafail, Nicolae și Irina au trait în Insula Lesvos, în satul Thermi din Grecia, în apropierea localității Mitilene. Sfinții au fost martirizați de către turci în anul 1463. A fost voia Domnului ca sfintele moaște să fie aflate după aproape 500 de ani, iar descoperirea lor să se facă chiar sub îndrumarea sfinților mucenici. Ei s-au arătat în vise sau vedenii unor oameni credincioși cărora le-au descoperit mucenicia lor, dar și unde trebuiau să sape ca să găsească urme ale sfintei mănăstiri.
De asemenea, credincioșilor din Thermi li s-au descoperit prin vise de către sfinți existența unei galerii subterane, în care curge aghiasmă. În urma săpăturilor, galeria a fost descoperită la data de 13 iunie 1961, la un an după descoperirea moaștelor Sfântului Mucenic Nicolae. Apa curge direct din stâncă, săvârșind neîncetat minuni și vindecări.