El din copilărie a crezut în Dumnezeu și credința din ce în ce mai mult s-a mărit, s-a fortificat. De asta a avut și puterea să ajute pe alții. Că el chiar credea în Dumnezeu. 

***

Citea din enciclopedii, mintea îi mergea foarte bine, voia să fie mereu informat – să vadă cum stau lucrurile.

***

Dar citea zilnic din Sfânta Evanghelie și din Psaltire și era mereu cu rugăciunea Doamne, Iisuse. De asta el și transmitea acest dor către Dumnezeu, viața lui era numai în Dumnezeu.

***

Părintele Simeon avea darul acesta, al lucrării smerite în via Domnului. Să facă sfinți, să facă oameni cu Dumnezeu în ei. Lucra ca Dumnezeu să fie aici, în inima noastră, pentru că trebuie să-L regăsim pe Dumnezeu în noi.

***

Țin minte, când apărea la strană, simțeai o pace. Nu făcea nimic – dar era o pace în jur, simțeai că ai intrat în alt tărâm. 

***

Trăiai voia lui Dumnezeu cu părintele. Când plecai de la spovedanie, erai alt om. Un om care voiai să faci voia lui Dumnezeu. Voiai să fii mai bun, mai blând, să te legi de sfinții părinți, uitai de pământul acesta care te trăgea în jos. Se împlinea taina aceea – te întâlneai cu Dumnezeu în prezența duhovnicului, căci asta e spovedania.

***

Era atent la vârsta duhovnicească a fiecăruia, ca să dea sfaturile după cum se potrivesc. 

***

Dădea un sfat. Păi, când dădea părintele Simeon un sfat, acela era. Totul mergea în direcția aceea frumoasă. Avea libertatea duhovnicească de a se mișca în Duhul Sfânt.

***

În Duhul Sfânt se mișca și te îmbrăca ca o mămică, în scutece să-ți fie bine, să nu te lovești – era, într-adevăr, ca o mămică, te lua în brațe duhovnicește și te ajuta. Te spăla, te curăța și te dădea nou lui Dumnezeu. Un duhovnic bun a fost!

***

Duhul din el bucura. Era un bun predicator. Nu zicea multe și nu complicate, dar avea putere să te schimbe, să te ajute. Să te pună în simțire și pe tine. 

***

Era atent la vorba multă – când vorbeai prea mult, te atenționa. Pe primul loc punea rugăciunea, comuniunea cu Dumnezeu, apoi celelalte.

***

Ierta ușor, imediat. Era foarte clar la minte. Ținea tradiția, datoria sfântă. Era un foarte bun slujitor al Altarului. Avea mereu gândul la Dumnezeu. Avea o inocență… niște copilării care făceau viața frumoasă.

***

Era ca un copil, așa, foarte sincer. Mi-a zis: „Măi, dacă vezi ceva la mine care nu ți se pare bine, ai blagoslovenie să-mi spui. Ca să mă îndrept”. Deși eu eram ucenicul cel mai de jos…

***

Pe patul de boală, spunea: „M-am rugat la Dumnezeu să-mi dea ce știe El, dar să mă întărească, să pot să rezist, numai să mă ia la El direct, să nu mă duc în iad”. Atâta cerea de la Dumnezeu. Milă și iertare de păcate. 

***

Avea conștiința păcătoșeniei – când zicea că e bolnav, adăuga: „Măi, pentru păcatele mele sunt așa”.  

***

Când era bolnav, zicea să-i dăm numai mâncare de la obște. Dar nu rezita cu ea, îi trebuia regim special. Și tot la regim a ajuns, dar nu-i mai spuneam că e separat. El voia doar de la obște, îi plăcea foarte mult să fie în rând cu toți, nu să primească ceva special. 

***

Ținea mult la neamul nostru, a fost foarte patriot, avea harta României pe perete când am venit eu în mănăstire. Iar la înmormântarea lui au venit și patru tineri cu steagul României. Deci a murit cum a vrut el – și cu steagul românesc la mormânt!

***

Părintele, totdeauna, era țintă spre Hristos. El, Dumnezeu, să-L avem pe El, să-l bucurăm pe El.