Sfinţii Părinţi poruncesc să păzim capul şarpelui (Facerea 3, 15), adică să luăm seama la gândul păcătos chiar de la începutul lui şi să îl lepădăm. Aceasta s-a spus cu privire la toate gândurile păcătoase, dar mai cu seamă la cel al curviei, care are ca împreună lucrătoare firea căzută şi care, din această pricină, are asupra noastră o deosebită înrâurire. Preacuviosul Casian Romanul porunceşte monahului începător să mărturisească fără întârziere stareţului gândul păcătos ce îi vine.

Acest mijloc e minunat; el este cel mai bun pentru începător dar şi pentru cel sporit rămâne în unele împrejurări foarte trebuincios şi totdeauna folositor, întrucât strică în chip hotărâtor prietenia cu păcatul la care atrage firea bolnavă. Fericit cel ce poate întrebuinţa cu lucrul acest mijloc! Fericit începătorul care a aflat stareţ că­ruia să îi poate descoperi gândurile sale! Monahilor, care nu au putinţa de a merge mereu la un stareţ, Părinţii le poruncesc să lepede fără întârziere gândul păcătos care se iveşte, fără a intra de fel în vorbă ori ceartă cu el (acestora urmându-le negreşit atragerea de către păcat) şi să tindă la rugăciune. Acest mijloc a fost întrebuinţat cu foarte mare reuşită şi roadă de către Preacuvioasa Maria Egipteanca, precum se vede din viaţa ei. „Dacă cineva - spune Preacuviosul Nil Sorski - în orice necaz întâlnit şi în faţa oricărui gând adus de către vrăjmaşul, va striga plângând după ajutor la bunătatea lui Dumnezeu, degrab va simţi linişte, dacă se va ruga întru înţelegere.” 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice volumul II, Editura Sophia, Bucureşti, 2000)