Gheron Iosif Vatopedinul – despre trăsăturile duhovnicești ale omului smerit

Tainicul acoperământ al harului care îl însoțește, insuflă teamă și respect celor de față și schimbă odată cu afirmațiile și sentimentele lor. Cei care mai înainte erau învinuitori se schimbă în slujitori. Dar și firea necuvântătoare, atât cea simțitoare, cât și cea nesimțitoare, își schimbă asprimea și sălbăticia ei în prezența celui smerit.

Binecuvântatul om smerit și plin de har este blând, liniștit, senin, rămânând nestrămutat în virtute, greu de mișcat spre rău, nelăsându-se influențat de vreo împrejurare nefastă sau de vreo amenințare. Rămâne neîncetat în sânurile credinței ca un prunc în brațele de mamă ale harului. Nu își trăiește niciodată sinele pentru că l-a uitat. L-a cedat altora. S-a făcut tuturor toate, ca să-i odihnească pe toți. Plânge cu cei ce plâng și se bucură cu cei ce se bucură. Fiind asimilat, prin har, Mântuitorului Hristos, poartă greutățile tuturor, fără să întristeze sau să amărască vreodată pe vreun om. În plinirea dragostei lui către toți, încă și către firea necuvântătoarelor, prin supunerea lui, dă fiecăruia ceea ce cere împrejurarea și în același timp dispare sub vălul smereniei lui, ca să nu devină perceptibil altora. Fuge de slavă. Se întoarce de la cinstiri. Nu urmărește recunoștința. Este tuturor iubit și niciodată nu are dușmani. Dacă, dincolo de așteptări, se ivește vreun prilej să fie terfelit sau judecat, judecata potrivnică lui nu va putea suporta o întâlnire față către față.

Tainicul acoperământ al harului care îl însoțește, insuflă teamă și respect celor de față și schimbă odată cu afirmațiile și sentimentele lor. Cei care mai înainte erau învinuitori se schimbă în slujitori. Dar și firea necuvântătoare, atât cea simțitoare, cât și cea nesimțitoare, își schimbă asprimea și sălbăticia ei în prezența celui smerit. Harul dumnezeiesc care îl ține pe el devine imediat simțit și de elementele brute, și de fiarele sălbatice care își încetează lucrările lor naturale și se schimbă în slujitoare, pentru că, lângă cel smerit, ele simt mireasma celui dintâi domn al lor, al lui Adam cel fără de păcat, care s-a apropiat de ele și le-a dat numele lor ca un domn și un naș al lor.

În prezența celui smerit toți văd caracterul Mântuitorului tuturor, al lui Hristos, al făpturii celei noi, al Noului Adam, al Celui care a postit în pustie și care era cu fiarele și era slujit de îngeri, al Celui care a umblat pe mare și a certat vânturile și furtuna; al Celui care izgonea afară pe demonii cei răi, Care vindeca toată neputința omenească, al Celui care biruia moartea; al Celui care dăruia viață, Care era și este Învierea tuturor și Care îi fericea pe cei smeriți, zicând: Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor.

(Fragment din volumul „Cuvinte de mângâiere” de Gheron Iosif Vatopedinul, în curs de publicare la Editura Doxologia)

De la același autor

Ultimele din categorie