Una dintre cele mai actuale pericope evanghelice care se pliază vieții noastre cotidiene este cea care se va citi în această duminică în cadrul Sfintei Liturghii, consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei – parte din „Predica de pe Munte”, rostită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos (6, 22-33), făcând referire, în mod punctual, la grijile vieții noastre.

Cu toții știm faptul că viața noastră pământească este presărată cu griji și cu îngrijorări, pentru că așa a fost lăsată de Dumnezeu. Ne punem întrebarea: care este, totuși, diferența dintre cei doi termeni? Și cum înțelegem rostul nostru în viață?

Vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania face precizarea că traducerea corectă a cuvintelor nu este „nu vă îngrijiți”, ci „nu vă îngrijorați”. Ierarhul subliniază faptul că fiecare dintre noi se îngrijește de hrana cea de toate zilele, de familia sa, de cei dragi, ca de niște lucruri elementare. Mântuitorul Hristos nu ne oprește de la grija pe care trebuie să o avem în viața noastră pământească, ci ne îndeamnă să nu ne îngrijorăm, pentru că îngrijorarea este grija ce se transformă în povară și în obsesie și care întunecă mintea și raționamentul. Balanța trebuie să fie între suflet și trup, astfel încât să existe un echilibru corect între cele două entități, știind că omul este ființă dihotomică, alcătuită din trup muritor și suflet nemuritor.

Înainte de toate, trebuie să Îl punem pe Dumnezeu în ordinea priorităților noastre. Pentru că deznodământul îl avem chiar în finalul textului evanghelic de astăzi: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Dar, totuși, de ce nu se întâmplă așa? Ce fel de credință avem noi, dacă ne punem mai prejos de crinii țarinii și păsările cerului?

Tatăl cel Ceresc știe de ce avem nevoie cu adevărat și, de multe ori, ni le descoperă mai devreme sau mai târziu. Trebuie doar să înțelegem logica Lui, pentru că „vreme este să sădești și vreme să smulgi ceea ce ai sădit (...) și totul este deșertăciune” (Eclesiastul 3, 1-13). Nu trebuie să pună stăpânire pe noi pământul și bogățiile, ci Hristos, Care poartă de grijă tuturor: „Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți mai presus decât ele?” (Matei 6, 26).

Sunt preot într-o parohie de lângă orașul Baia Mare, parohie cu oameni harnici și gospodari. Adeseori îi simt pe credincioși ca fiind obosiți și epuizați în urma lucrării pământului dar, cu toate acestea, după o săptămână de muncă istovitoare, aceiași credincioși care lucrează și înfruntă arșița zilei, participă și la sfintele slujbe de peste săptămână și la Sfintele Liturghii din duminici și sărbători. Iubesc pe Dumnezeu și biserica. Ei știu faptul că fără Dumnezeu nu se poate face nimic în viața de zi cu zi! Chiar dacă poartă grija zilei de mâine, ei se îngrijesc și de suflet, pentru că sufletul hrănit cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu Sfinții dă tărie și trupului, adică îl însuflețește!

Marele părinte duhovnic Teofil Părăian sublinia în una dintre cuvântările sale faptul că, pentru un creștin adevărat, Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna pe primul plan. Pentru că, dacă Dumnezeu nu ocupă primul plan, atunci nu ocupă niciun loc! Aceasta ar trebui să fie o grijă esențială a fiecăruia dintre noi, care să ne dea de gândit.

În viața noastră de zi cu zi, tentațiile care vin de la mamona, adică de la diavol, pot fi prea multe și prea grele, însă niciodată Dumnezeu nu le îngăduie fără ca noi să nu le putem birui. Totul depinde de noi, de credința noastră și de starea de veghe duhovnicească pe care o dobândim în relație cu Dumnezeu, cu Biserica și cu aproapele.

Desigur, Mântuitorul ne încurajează și ne oferă și soluția: „Căutaţi mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă”. Un răspuns care trebuie să ne facă să înțelegem că întotdeauna sufletul trebuie să fie prioritar trupului, iar grija dobândirii Împărăției lui Dumnezeu și a vieții veșnice să fie cu mult înainte de construirea hambarelor noastre pământești!