Haralambie s-a născut în Rusia în jurul anului 1910. Un unchi de al său, Anastasie, monahul Arse­nie de mai târziu, fiind cuprins de dumnezeiasca dragoste, voia să plece la Sfintele Locuri ca să se afierosească în întregime Creatorului său. Îi stătea însă o piedică în cale. În Pont exista o tradiţie potrivit căreia creştinului care nu boteza măcar un prunc, în viața cealaltă Hristos îi va pune o piatră în braţe.

Aşadar, înainte de a se naşte Haralambie, Anasta­sie a spus fratelui său:

- Leonidas, acesta pe care îl va naşte Despina este al meu. Eu îl voi boteza.

Aşa s-a şi făcut. Şi astfel copilul cel botezat de Anastasie a devenit fiul său duhovnicesc, care l-a urmat mai târziu în viața călugărească. La botez a fost numit Haralambie. Micul Haralambie şi-a petrecut anii copilăriei în Rusia şi de aceea era firesc să cunoască bine şi limba rusă. 

La vârsta de doisprezece ani, împreună cu toate rudele sale a venit în Grecia şi s-a stabilit în satul Arcadicon de lângă Drama. Aici a terminat şcoala primară cu rezultate foarte bune şi s-a înscris în continuare la gimnaziu. După ce a terminat primele două clase, a fost nevoit din pricina sărăciei să întrerupă şcoala, deşi fusese premiant.

Leonidas era priceput şi dobândea rod bogat din cultivarea pământului. La un moment dat au început să scadă atât de mult prețurile produselor, încât se primejduia să dea faliment. Înainte de această încer­care, sprijinul familiei, fiul lui cel mai mare, fusese chemat sub arme. De atunci, Haralambie a fost nevoit să facă tot felul de munci pentru a câştiga cele necesare întreţinerii familiei sale. Ziua lucra la câmp, iar seara la frizeria pe care şi-o improvizase. Mai târziu a fost angajat ca uşier al primăriei. Mai câştiga bani şi din alte îndeletniciri, dar întotdeauna prin muncă cinstită.

Odată au apărut păduchi în ținutul Dramei şi, din cauza mâncărimii pe care o provocau, toată lumea era mereu cu pieptenul în mână. Atunci a născocit următorul lucru: lua de la abator coarne de animale şi după ce le încălzea, le cioplea şi făcea din ele piepteni pe care îi vindea.

În primii ani era foarte sociabil, dar cu toate aces­tea, în ce priveşte cinstea, era un exemplu pentru toţi. Voi povesti numai o întâmplare care este asemănătoare cu cea a lui Iosif cel prea frumos.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 26-28)

Din seria Viața părintelui Haralambie Dionisiatul, puteți citi și:

7. „Împrejurul mesei tale”

9. Dovada curăției tânărului Haralambie