De ziua Sfintei Parascheva, soțul meu a revenit la viață!

... minunea s-a produs în ziua de 14 octombrie, de ziua Sfintei, când operaţia a reuşit numai datorită Cuvioasei Maici Paras­cheva, a bunei Maici a Domnului, a bunătăţii Domnului nostru Iisus Hristos.

Pe 4 decembrie 2009, soţul meu a fost operat de urgenţă. Am aflat diagnosticul groaznic: cancer. În ianuarie 2010 i s-a scos soţului meu a doua tumoare, iar pe 25 martie, la Cluj, internându-se pentru o nouă operaţie, mi s-a spus că soţul nu mai are mult de trăit. Celulele răzvrătite împotriva organismului începeau să-şi facă lucrarea de moarte. Şi se răspândeau fără odihnă, necontenit.

Copleşită de negura disperării, m-am spovedit unui părinte de la Mitropolie, apoi timp de 40 de zile am citit acatistul la picioarele Cuvioasei Parascheva, am dat de pomană câte o pâine şi am stăruit în rugăciune.

Pe 4 octombrie 2010, am mers la Bucureşti pentru operaţie, dar pe 5 octombrie i s-a făcut externarea şi i s-a propus revenirea pe 12 oc­tombrie. Dar minunea s-a produs în ziua de 14 octombrie, de ziua Sfintei, când operaţia a reuşit numai datorită Sfintei Cuvioase Maici Paras­cheva, a bunei Maici a Domnului, a bunătăţii Domnului nostru Iisus Hristos.

Plină de raza recunoştinţei şi a bucuriei, vă spun tuturor celor care sunteţi în necazuri mari să vă rugaţi neîncetat, să credem cu tărie şi, dacă nu vom deznădăjdui, vom avea ajutor. De asemenea, spovedanie din copilărie, post şi rugăciune.

Ne închinăm lui Dumnezeu şi cinstim sfintele tale moaşte, Cuvi­oasă Maică Parascheva! Amin! (Anonimă)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, 2011)

Ultimele din categorie