Text și context

Pericopa de astăzi vine să ni-L prezinte din nou pe Hristos în ipostaza tămăduitorului. Pentru a nu știu câta oară. Căci, dacă vom lectura atent Evangheliile, vom observa că minunile Sale sunt îndeobște legate de tămăduire, iertare ori Înviere. Domnul nu face fapte care să înspăimânte. E apanajul diavolului să se comporte astfel. La fel cum, e cel al omului slab și frustrat acela de a se face cunoscut subalternilor săi prin teroare. Divinul e caracterizat prin întrevederi care aduc cu sine eliberare și pace în suflet.

Poarta Oilor

Spre deosebire de alte episoade în cadrul cărora aspectele spațiale ori temporale sunt absente, ori prezentate lacunar, aici cele dintâi sunt cât se poate de precise, iar cele din urmă beneficiază de anumite repere. Sfântul Evanghelist Ioan insistă asupra faptului că Învățătorul se întoarce dinspre Galileea înspre Ierusalim, arată că se oprește la Poarta Oilor, unde era o scăldătoare numită Vitezda și ține să menționeze că se apropia o sărbătoare a iudeilor. Aceste precizări au permis ulterior arheologilor identificarea acestui loc. Astfel, orice pelerin care poposește în Sfânta Cetate are posibilitatea de a poposi acolo și a medita atent la multiplele însemnătăți ale celor petrecute.

Tămăduirile și tămăduirea

Naratorul ține de asemenea să precizeze faptul că un înger se cobora din când în cânt în scăldătoare, tulburând apa. Urmarea era una fericită pentru primul bolnav care reușea atunci să se arunce în vâltoare. Se tămăduia. Nu pentru a monitoriza proiectul taumaturgic, ori pentru a se întâlni cu îngerul Se află, însă, Mântuitorul, aici. Cu făpturile cerești Se poate întâlni când dorește, fără a fi nevoie de a se deplasa Dânsul într-un loc anume. Iar de monitorizat subalternii, nu se pune problema!

Motivul care Îl aduce aici e o întrevedere. Cu un slăbănog. Unul care-și purta deja suferința cu demnitate de mai bine de treizeci și opt de ani. Milostivirea dumnezeiască se cădea astfel arătată aici. Iisus se apropie de el. Îi adresează o întrebare. Scurtă, dar precisă totodată: „Voieşti să te faci sănătos?” Răspunsul e mai degrabă unul care trădează resemnarea: „Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea”. Hristos înțelege contextul, analizează datele problemei și intervine prompt. El este Omul de care bolnavul avea nevoie. Dumnezeul-Om, dacă ar fi să-L denumim prin prisma unei frumoase sintagme căreia Sfântul Iustin Popovici i-a dedicat un volum de referință în spațiul teologic răsăritean. Ca atare, constatării slăbănogului îi urmează o poruncă: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”. O îndeplinește pe dată și constată că vindecarea s-a produs.

Sminteala va interveni ulterior. Dat fiind faptul că evenimentul se petrece sâmbăta, va fi mustrat de către compatrioții săi pentru faptul de a-și lua patul în zi de sărbătoare. Se considera că acest lucru este o formă de muncă. Or, evreilor nu le era îngăduit să desfășoare în această zi niciun fel de activitate lucrativă. Hristos e discret. Se dă la o parte prin mulțime înainte ca cel tămăduit să aibă măcar răgazul de a îi aduce mulțumiri. Nu are nevoie de recunoștință. E bucuros să vadă fericirea de pe chipul unui om care a purtat, vreme îndelungată o suferință apăsătoare.

În loc de concluzii

Pericopa aceasta vine să spună multe lumii de azi. Vorbește despre tămăduire, respect, dragostea divină și delicatețea cu care intervine Dumnezeu. Precum în cazul celui din narațiune, și atunci când vine vorba despre noi, El se învecinează discret și ne adresează aceeași întrebare: „Voiești să te faci sănătos?”. Depinde de răspunsul nostru cât de rapidă va fi tămăduirea. Și de modul în care știm să ne asumăm pe noi înșine și să ne dorim eliberarea sufletească. Îndrăzniți!