"Iată Omul!" a strigat Pilat mulțimii de iudei, aducându-le pe Hristos purtând pe cap cunună de spini și hlamidă roșie avea pe El. De ce a zis Pilat aceasta? A fost din uimire față de cinstea, pacea și tăcerea lui Hristos, sau cu scopul de a stârni simpatia iudeilor? Poate că a fost și una și alta.

Sa strigăm cu uimire: "Iată Omul!" Iată Omul viu, adevărat și biruitor, omul așa cum l-a alcătuit Dumnezeu, atunci când l-a făcut pe Adam. Iată Omul - blând, smerit și ascultător față de Voia lui Dumnezeu, așa cum a fost Adam în Rai înainte de a păcătui și de a fi izgonit. Iată Omul lipsit de ură sau rău, cu liniștea de nezdruncinat în mijlocul vijeliei de ură și de răutate, din partea oamenilor și a dracilor!

Lupta Lui a fost purtată în Gradina Ghetsimani. În clipa când El a strigat, pentru a treia și ultima oară, "Facă-se voia Ta", pacea s-a sălășluit în sufletul Său. Această pace L-a sporit pe El în cinste, ceea ce i-a supărat pe iudei și l-a făcut pe Pilat să se minuneze. El Și-a dat trupul în Voia Tatălui Său, tot așa cum, puțin mai târziu, Și-a dat sufletul în mâinile Tatălui Său. El Și-a supus în întregime voia Sa omeneasca Voii Dumnezeiești a Tatălui Său ceresc.

Nedorind rău nici unui om, Mielul cel cu înțelepciunea întreagă, a căzut în genunchi sub greutatea Crucii pe drumul spre Golgota. Nu lemnul Crucii era atât de greu, ci păcatele lumii; păcatele care, împreună cu trupul Său, urmau sa fie răstignite pe lemnul Crucii.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Ileana, București, 2006, p. 213)