Care este sensul sfintelor icoane?

 

O lucrare și o expresie a omului nou pe care l-a creat harul lui Dumnezeu prin înomenirea Mântuitorului este și icoana ortodoxă ‒ icoana bizantină, cum se numește și cum s-a impus acest termen.

Omul este plăsmuit ca să participe atât la lumea spirituală, cât și materială. Să alcătuiască o unitate minunată a sufletului și a trupului. Nu este rea materia sau trupul, ci rău este orice e potrivnic voii lui Dumnezeu, orice păcat. Când însă omul se sfințește și primește înlăuntrul său harul lui Dumnezeu atunci se sfințesc și trupul lui și toate faptele lui, în măsura în care acestea sunt ca să-l slăvească pe Dumnezeu. Toate câte a făcut Dumnezeu sunt bune și sfinte, numai reaua lor întrebuințare le înstrăinează de Dumnezeu și le face păcătoase (Sfântul Grigorie Palama, Despre cei ce se liniștesc cu evlavie, 2, 2, 19, Tesalonic, 1962).

Una din multele posibilități pe care le are omul ca să se exprime este și cea a picturii, a reprezentării adică a diferitelor persoane, lucruri sau fapte cu diferite culori, mozaicuri sau alte materiale. În funcție de conținutul duhovnicesc al omului care pictează este și conținutul și sensul icoanei pe care o creează. Omul păcătos creează lucrări care exprimă starea lui păcătoasă. Omul purtător de Dumnezeu exprimă iarăși cu lucrările lui experiența mântuirii pe care i-o dăruiește prezența lui Dumnezeu înlăuntrul lui și devine învățător duhovnicesc care împrăștie mângâiere și alinare asupra oricărei persoane care se apropie de el.

O lucrare și o expresie a omului nou pe care l-a creat harul lui Dumnezeu prin înomenirea Mântuitorului este și icoana ortodoxă, icoana bizantină cum se numește și cum s-a impus acest termen. Prin faptul că reprezentăm în icoane persoana dumnezeu-omenească a Domnului, faptele și minunile vieții Lui, Răstignirea și Învierea Lui mărturisim și propovăduim reala Lui întrupare.

Din primii ani ai Bisericii au existat eretici care considerau întruparea Domnului aparentă, adică socoteau că Hristos doar părea un om, fără să fie în realitate, precum susțineau și iconomahii mai târziu și de aceea nu acceptau sfintele icoane. Întreaga Biserică însă socotea icoana drept rezultatul adevăratei întrupări a Domnului și dintotdeauna dușmanii icoanelor au fost considerați hristomahi, adică luptători împotriva lui Hristos, luptători împotriva adevăratei și realei întrupări a Domnului și prin urmare tăgăduitori ai mântuirii oamenilor. În măsura în care Domnul a luat trup și chip omenesc este reprezentabil în icoană. În caz contrar, cineva tăgăduiește realitatea firii Lui omenești.

Icoana Domnului nu se substituie în nici un caz Însuși Domnului. Devine însă un mijloc ajutător pentru noi oamenii care ne conduce la adevărata venerație duhovnicească a dumnezeieștii Sale Persoane. Așa cum acordăm atenție fotografiilor sau imaginilor persoanelor dragi sau ale locurilor noastre de origine, așa cum le păstrăm și le iubim, fiindcă ne amintesc de aceste persoane și de locurile dragi și nu pentru valoarea pe care o are hârtia lor, tot așa și sfintele icoane le cinstim pentru persoanele pe care le reprezintă și cinstea noastră și închinarea ne mută la persoanele reprezentate și nu la materia din care sunt făcute icoanele.

Mai mult încă, icoana ortodoxă nu constituie simplu un element ornamental al Bisericii sau numai o amintire sentimentală a persoanelor și a evenimentelor din viața Mântuitorului și a Sfinților, ci prin puterea transfiguratoare a harului Preasfântului Duh și prin formele și culorile ei, exprimă măreția duhovnicească și experiența realităților cerești pe care o trăiește Biserica. În cazul icoanei Domnului, expresia Lui liniștită, netulburată, de mare cuviință, și stăpânească ne transmite adevărul întrupării Cuvântului și ne introduce în taina îndumnezeirii omului, ne face părtași dumnezeieștii firi.

Și icoanele Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale Sfinților nu ne amintesc numai persoanele lor, ci ne exprimă și ne arată prin combinația de culori curăția sufletului și trupului lor, mulțimea virtuților, pe care le-au dobândit cu osteneală și nevoință, măreția iubirii lor față de Dumnezeu, precum și bogăția dumnezeieștilor harisme pe care au fost învredniciți să le primească. „Icoanele sfinților, ale proorocilor și ale Apostolilor nu sunt doar niște imagini care ne amintesc trecutul, nu constituie o expoziție la muzeu, ci este o amintire văzută a prezenței nevăzute a Bisericii ca un întreg din toate timpurile, fiindcă Biserica este ca un întreg în fiecare clipă temporală” (Episcopul Iezechiel de Derby, În dialog cu tineretul grec ortodox din Australia, Sydney, 1984).

Icoana ortodoxă împreună cu imnologia bisericească, omiliile sfinților Părinți, muzica bisericească, arhitectura și sculptura în lemn, constituie expresia minunatei măreții a trăirilor duhovnicești ale Bisericii, a Tainei Teologiei ortodoxe plină de harul de viață dătător al Preasfântului Duh al sfintei noastre tradiții.  

(Arhimandritul TihonTărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995)

De la același autor

Ultimele din categorie