Ieroschimonahul Ghervasie Rusciului, „sfântul Durăului”

Maria Burlă

Originar din Muntenia, dar venit în Moldova din copilărie, ieroschimonahul Ghervasie Rusciului s-a remarcat ca un suflet contemplativ, dar și ca un cărturar și un bun organizator. Statura sa duhovnicească a făcut din Schitul Durău – unde el a fost stareț până în 1848 – un loc de desăvârșire sufletească și un tărâm de liniște mult-căutată.

Până la vârsta de 15 ani, Ghervasie a ucenicit pe lângă Sfântul Paisie Velicicovschi, familiarizându-se cu viața mănăstirească de la Neamț. Formarea sa duhovnicească este totuși tributară isihasmului nemțean, așa cum se înfățișa el în acele timpuri de convergențe spirituale, o mărturie în acest sens fiind și miscelaneul teologic din 1810, care aparținea lui Ghervasie monahul și care avea colegat un fragment de Octoih, „Tipicul sfintei rugăciuni cu mintea”, „precum de la Părintele Iosif am primit”, „Facerea Schimonahului Vasile, starețul de la Poiana Mărului din Țara Românească pentru rugăciune” și „Cuvântul înainte” la Cartea Fericitului Nil de la Sorsca, scris de același Vasile de la Poiana Mărului.

Ieroschimonahul Ghervasie mai este cunoscut și din bogata corespondență pe care a purtat-o cu Mitropolitul Veniamin Costachi, cu Arhiereul Filaret Apamias, cu stareții de la Neamț și cu starețele Mănăstirii Văratec.

Durăul, un loc de desăvârșire sufletească pe timpul starețului Ghervasie

Statura sa duhovnicească, la care se adaugă calitățile cărturarului și priceperea gospodărească vor face din Schitul Durău – unde el va fi stareț până în 1848 – un loc de desăvârșire sufletească și un tărâm de liniște mult-căutată. Obștea de aici sporea de la an la an. În acele timpuri, un sfert din comunitatea monahilor de la Durău era alcătuită din români transilvăneni. Aceștia trecuseră munții în număr mare, găsind în Moldova liniștea sufletească și națională, pierdută pe atunci în Ardeal.

Rânduiala călugărească din Schitul Durău era cea paisiană, așa cum se practica ea și în alte mănăstiri moldovenești ale vremii. Activitatea gospodărească intensă din acea perioadă a avut ca temelie rugăciunea și viața de asceză a călugărilor de aici. Din chiliile recent construite ale acestora nu lipseau textele filocalice și scrierile Sfinților Părinți. O literatură similară putea fi consultată și la biblioteca schitului, cataloagele de carte contemporane înregistrând prezența în număr considerabil a lucrărilor de spiritualitate: Patericul, Viețile Sfinților, Proloagele, Vămile Văzduhului, Paza celor cinci simțuri, Războiul nevăzut, Învățături pentru ascultare etc.