(Mt. 6, 14) Că de veţi ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc.

Nimic nu ne face mai semănători cu Dumnezeu decât ușurința de a ierta pe cei păcătoși și făcători de rele. Căci Dumnezeu a făcut să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni (Mt. 5, 45).

Din același motiv, din nou, în fiecare cerere, Iisus ne poruncește să ne rugăm într-un cuget, spunând Tatăl nostru și precum în cer, așa și pe pământ și pâinea noastră cea de toate zile dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă greșelile și nu ne duce în ispită și ne izbăvește. În tot locul ne învață să folosim acest plural ca să nu rămânem cu ranchiună față de aproapele nostru.

De ce mustrare trebuie să aibă parte cei care, după toate acestea învățate, totuși nu iartă, ba mai cer și răzbunarea lui Dumnezeu peste dușmanii lor? Făcând aceasta, încalcă pe deplin porunca. Dar, între timp, Hristos caută în toate felurile să stingă certurile dintre oameni. Din moment ce dragostea este rădăcina a tot binele, îndepărtând de la toți certurile, ne aduce împreună și ne unește unul cu celălalt. Căci nu este nimeni, nici măcar unul, fie tată, mamă sau prieten care să ne iubească la fel de mult precum Dumnezeu, care ne-a creat (de ce ales pluralul noastre și nu singularul mele? Când iertăm, suntem mai asemănători cu Dumnezeu decât în orice alt moment. A ierta înseamnă a fi ca Dumnezeu. Iertarea Sa pentru noi este la plural, este a întregii omeniri. Astfel, trebuie să iertăm pe toți cei care ne-au greșit, precum și noi am fost iertați de toate greșelile noastre - n.tr.).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 19.7, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)