„Iisus mergea înaintea lor” - Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a cincea din Post

Întreg planul mântuirii omului porneşte de la Dumnezeu Tatăl. Asta înseamnă că, fără să emiţi în prealabil vreo pretenţie, trebuie să ai încredere în Dumnezeu Care va face o împărţire dreaptă, şi nu arbitrară a locurilor Împărăţiei. Sfântul Apostol Pavel scrie romanilor: „Căci nu este părtinire la Dumnezeu!” (Romani 2, 11).

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Preacuvioase Maici,

iubiţi credincioşi şi credincioase,

Evanghelia care s-a citit astăzi ne prezintă cea de-a treia prevestire a Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Domnul, împreună cu apostolii, era în drum spre Ierusalim. Întrucât Ierusalimul se afla situat pe Muntele lui Iuda, cei care mergeau la Ierusalim ziceau că „se suie” (Psalmii 121, 4; Luca 2, 42; Ioan 2, 13).

Sfântul Evanghelist Marcu consemnează că „Iisus mergea înaintea lor”, aşa încât „ei erau uimiți și cei ce mergeau după El se temeau” (Marcu 13, 32). Nu-L mai văzuseră până atunci pe Domnul mergând înaintea lor cu atâta grabă şi hotărâre spre Ierusalim.

La un moment dat, Domnul s-a oprit şi i-a aşteptat până ce s-au strâns toţi în jurul Lui: „Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple: Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor, și-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia.” (Marcu 10, 33-34). Da, fără suferinţă nu este înviere, şi fără umilinţă nu este înălţare, afirmă Sfântul Nicolae Velimirovici.

În trei rânduri le-a vorbit Domnul apostolilor despre Sfintele Sale Pătimiri. Prima dată când Domnul le-a vorbit despre cele ce I se vor întâmpla la Ierusalim le-a spus că va pătimi multe din partea bătrânilor, arhiereilor şi cărturarilor, va fi ucis şi a treia zi va învia (Matei 16, 21). Această vestire a patimilor a avut loc după mărturisirea lui Petru (Matei 16, 16, 21; Marcu 8, 29, 31; Luca 9, 22).

A doua oară când le-a vorbit despre Sfintele Sale Pătimiri a fost când se întorceau de pe Tabor spre Capernaum (Matei 17, 22; Marcu 9, 30-32; Luca 9, 44). Atunci le-a spus că va fi predat în mâinile oamenilor, care Îl vor ucide, dar a treia zi va învia (Matei 17, 22).

A treia oară, Domnul le-a vorbit în drum spre Ierusalim, însă le-a spus direct: „Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte; şi Îl vor da pe mâna păgânilor ca să-L batjocorească și să-L biciuiască și să-L răstignească, dar a treia zi va învia.” (Matei 20, 18-19; Marcu 10, 32-34; Luca 18, 31-34). Hristos anticipă întreg procesul Său din Vinerea Mare.

Cum au primit Apostolii vestea ne relatează Sfântul Evanghelist Luca: „Şi ei n-au înţeles nimic din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse.” (Luca 18, 34).

Şi cu toate acestea, nici n-au cutezat să ceară alte lămuriri în această privinţă. Se pare că ei erau preocupaţi mai mult de ideea unei împărăţii mesianice. Lucrul acesta reiese şi din comportamentul fiilor lui Zevedeu, care s-au dus la Iisus, zicându-I: „Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta.” (Marcu 10, 35-36). Sfântul Evanghelist Matei completează că în acest demers fiii lui Zevedeu au fost însoţiţi de mama lor, care ar fi mijlocit pentru ei (Matei 20, 21-22).

Purtarea celor doi ucenici nu arată doar slăbiciunea lor, ci slăbiciunea şi chiar stricăciunea întregii firi omeneşti. Cei doi, pe de o parte, erau tentaţi de cele mai înalte posturi în Împărăţia lui Dumnezeu, cu centrul la Ierusalim, iar pe de alta, se credeau cei mai în măsură să ocupe astfel de posturi, ţinând cont şi de faptul că făceau parte din grupul celor trei preferaţi de Iisus în diferite împrejurări. Petru, aparent, căzuse în dizgraţia lui Iisus (Matei 16, 23-28), aşa că ei se considerau cei mai îndreptăţiţi de aceste înalte demnităţi.

Numai că lucrurile nu au stat aşa. Compătimitor, Iisus le-a zis: „Nu ştiţi ce cereţi!”. Din păcate, rezumau Împărăţia lui Dumnezeu numai la neamul acela. Atunci, Iisus le-a adresat o întrebare prin care a vrut să-i facă să înţeleagă că dobândirea unei demnităţi în Împărăţia lui Dumnezeu presupune jertfă: „Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?” (Marcu 10, 38). Versetul vizează pătimirea şi moartea Sa.

Fără nici o ezitare, ei au răspuns: „Putem!”. Iisus le confirmă spusele: „Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Mă botez vă veţi boteza” (Marcu 10, 39). Lucru care s-a şi împlinit. Ştiut este faptul că Iacov a fost ucis de Irod Agripa I (Fapte 12, 2); cât despre Ioan, deşi Sfântul Irineu spune că a murit la bătrâneţe, totuşi sunt mărturii care arată că a fost închis şi bătut (Fapte 5, 40), iar pe urmă exilat în Patmos (Apocalipsa 1, 9). În ce priveşte locurile solicitate în Împărăţia Sa, Iisus precizează: „Dar a ședea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit.” (Marcu 10, 40).

Da, întreg planul mântuirii omului porneşte de la Dumnezeu Tatăl. Asta înseamnă că, fără să emiţi în prealabil vreo pretenţie, trebuie să ai încredere în Dumnezeu Care va face o împărţire dreaptă, şi nu arbitrară a locurilor Împărăţiei. Sfântul Apostol Pavel scrie romanilor: „Căci nu este părtinire la Dumnezeu!” (Romani 2, 11).

Cererea celor doi de a domni peste ceilalţi i-a deranjat pe cei zece care, auzind, „au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan” (Marcu 10, 41). Sau, cum spune Sfântul Evanghelist Luca, care aşază neînţelegerea în seara Cinei celei de Taină, după instituirea tainei Dumnezeieştii Euharistii şi înainte de ieşirea pe Muntele Măslinilor: „Şi s-a iscat între ei şi neînţelegere: cine dintre ei se pare că este mai mare?” (Luca 22, 24).

Atunci Iisus, vrând să-i împace şi, totodată, să-i asigure că lucrurile nu sunt aşa cum le gândesc ei, i-a chemat la Sine şi le-a zis: „Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă.” (Marcu 10, 42-44).

De remarcat este faptul că funcţia nu trebuie să fie izvor de putere pentru cel ce o practică, ci o misiune de slujire. De fapt, aceasta ar trebui să fie şi atitudinea Bisericii faţă de lume.

Această misiune decurge din exemplul lui Iisus Hristos, Care s-a făcut om nu ca să fie slujit de oameni, ci ca să-i slujească. În acest sens, El Însuşi a întărit: „Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.” (Marcu 10, 45). El pune slujirea drept măsură a întâietăţii între cei ce cred în El. Iată cum ar trebui să fim noi în relaţie cu semenii noştri: mereu în stare de jertfă, de sacrificiu.

De remarcat este faptul că textul spune: „Şi-a dat sufletul răscumpărare pentru mulţi”, deci nu pentru toţi. Ceea ce înseamnă că cei care nu-şi asumă responsabilitatea Crucii nu vor avea parte de El.

Adevăratul conducător nu vede partea, ci întregul, căruia, negreşit, îi aparţine şi partea. Pentru acest întreg-parte şi parte-întreg Îşi pune Hristos viaţa ca răscumpărare, respectiv ca slujire. Sfântul Evanghelist Ioan surprinde acest adevăr în prima sa epistolă: „El Și-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele noastre pentru fraţi.” (I Ioan 3, 16).

Fie ca şi noi să ne numărăm printre cei mulţi preferaţi de Dumnezeu!

De la același autor

Ultimele din categorie