Așadar, pentru a încheia cele spuse despre începutul fericirii cerești încă de pe pământ, să adu­cem mărturisirea cuvântului lui Dumnezeu, care zice că cel ce face milostenie către aproapele pe pământ, care iubește pe aproapele său cu o iubire creștină, curată, duhovnicească și cerească, locu­iește întru Dumnezeu și Dumnezeu întru el. Viața și legătura cu Dumnezeu pe pământ este începutul vieții veșnice în rai. Mântuitorul a zis că moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu, au această împărăție înlăuntrul lor încă din timpul vieții pământești, căci trupul lor este încă pe pământ, iar sufletul și inima lor au câștigat o stare contrară stării pătimașe a sufletelor pe pământ, o stare duhovnicească lipsită de patimi, o stare de adevăr, de pace și de bucurie.

Această stare duhovnicească a sufletului pe pământ trebuie să aibă o continuare dincolo de mormânt, în Împărăția Cerurilor. Dacă sufletul pe pământ s-a lipit cu tărie de Hristos, el va fi fericit dincolo de mormânt, pentru că va fi împreună cu Hristos (Filipeni 1, 23).

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă–Neamț, 2010, pp. 392-393)