„Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor”, a exclamat Domnul Iisus vorbind despre adevărata înțelepciune, ghidată de o inimă curată (Matei 11,25). Atunci când sora mea, o ieșeancă prin adopție, s-a închinat la racla Sfintei Parascheva împreună cu fetița ei ajunsă la momentul conștientizării celor sfinte, a fost întrebată de pruncă: „mamă, Parascheva este o prințesă?”

Despre cuvioasa ocrotitoare a capitalei Moldovei știm că nu a fost prințesă, deși provenea dintr-o familie de neam bun. La o vârstă fragedă a hotărât să-și dedice viața lui Dumnezeu și a peregrinat la Locurile Sfinte înainte de a primi îngereasca veste că trebuie să se întoarcă acasă, mutându-se la cele veșnice mult prea devreme, după socotelile noastre omenești și cu o rară discreție, după cum și descoperirea sfintelor sale Moaște s-a făcut ca o pildă a curățeniei care nu îngăduie prihănirea.

Poate și din cauza „sărăciei” biografice, minunatul său acatist abia amintește câteva evenimente ale vieții sale, însă mai degrabă inspiratul imnograf a înțeles să cuprindă în cântarea sa esențialul acestui „suflet îngeresc în trup fecioresc”. Da, cununa cerească se câștigă cel mai adesea prin bărbăție duhovnicească, prin tăria mărturisirii, prin nețărmurită dragoste în faptele milei trupești și sufletești. Însă toate acestea s-au materializat cu o delicatețe de-adevăratelea princiară în exemplul Sfintei Parascheva: „femeiesc trup purtând și fire slăbănoagă, ai știut a birui toate puterile vrăjmașilor prin înțelepciune”.

An de an, în săptămâna din preajma praznicului Sfintei, mii și zeci de mii de credincioși din toată țara se așează cu cuviință și răbdare la rând, pentru a-i da binețe. Unii vin în acest pelerinaj pentru prima dată în viață, alții și-au făcut deja o tradiție, însă toți se apropie cu nădejde și cucernicie, poate uneori cu nepricepere, „obosiți de truda gândurilor lumești” sau în suferință, adeverind că „până și plăcerile ce odinioară ne desfătau acum se luptă cu noi”, dar așteptând de la Sfântă luminarea și mângâierea, știind că ea este „grabnic folositoare” și că, la rugăciunile ei „de multe boli și primejdii s-a izbăvit țara aceasta”.

Curățenia, discreția și delicatețea pe care Cuvioasa le întrupează au devenit, în ultimii ani, subiecte luate uneori în batjocură în spațiul public din ce în ce mai murdărit, dar acest lucru nu este în măsură să surprindă. Ispititorul dintotdeauna a căutat să întineze tot ceea ce este frumos și pilduitor pentru om. Cuvintele rele, insultele și disprețul aruncate de unii la adresa pelerinilor se vor risipi cu trecerea anilor, fiindcă ura, urâtul și urâciunea nu merită să fie ținute minte. Însă lui Dumnezeu îi place să lucreze tainic în oameni, așa cum a făcut și Sfânta Parascheva de-a lungul scurtei sale petreceri în viața pământească. Așa încât, trăim cu nădejdea că Domnul va preface starea osândirii acestora în bunătăți, scoțând din inimile celor care s-au arătat odinioară vrăjmași, poate uneori cu mustrare sfântă, toată întinăciunea.

Cu un asemenea gând de speranță „ne liniștim, ne veselim și ne bucurăm”, așa cum spune imnograful. „Nespusă este mângâierea noastră, privindu-te, cu noi petrecând”, atunci când ajungem la racla Cuvioasei și facem o reverență, ca uneia ce este o prințesă a celor duhovnicești. Ba nouă, credincioșilor, ne este îngăduit să îi sărutăm curata-i mână. Mulțumirea noastră se îndreaptă către Dumnezeu, că ne-a binecuvântat cu o asemenea pleiadă de sfinți, de la cei din vechime până la cei mai noi, pentru care așteptăm răbdători să îi avem, cât de curând, în calendarul Bisericii.