Sărbătoare, flori și bucurie - anticipări ale nespusei lumini pascale! Așa întâmpinăm intrarea triumfală a Mântuitorului Hristos în Ierusalim, sărbătoare numită popular Florii! Cu ramuri de copaci Îl vom întâlni pe Iisus, Care va intra în cetatea sfântă a Ierusalimului, dar și în cea tainică a ființei noastre. Îl vom aclama ca odinioară poporul: „Osana, bine este cuvântat Cel Ce vine întru numele Domnului!” Ziua se va săvârși, iar tăcerea se va așterne din nou. Una dezolantă. Hristos, parcă neauzind tresăltările frenetice ale mulțimilor, tăcut și trist, nu participă la exaltarea gazdelor, ci Își continuă drumul către Golgota. Cum să nu fie posomorât, de vreme ce știa că apostolii Îl vor părăsi, norodul, acum entuziast, peste doar câteva zile va striga cu nestăvilită furie: „Ia-l!, răstignește-L!” Avea cunoștință de zbuciumul din grădina Ghetsimani, de lovirile, umilințele, durerea și moartea de pe Cruce pe care le va îndura. Deşi nimic din cele ce se vor întâmpla nu i-au rămas străine Marelui Răstignit, conștient, Domnul a pășit dincolo de efemera bucurie spre mântuitoarea Sa suferință, ca să dea sens bucuriei celei adevărate prin Învierea Sa.

Gândind la toate, ne vom întreba: de ce oare Biserica a numit „praznic” acest moment paradoxal din viața  pământească a Mântuitorului? În plus, facem dezlegare la pește, proslăvind ziua în deplina ei măreție. Curios! Noi exultăm, Hristos Se întristează! Noi aclamăm, Domnul Se comportă ca și cum nu ne-ar auzi; Fiul Lui Dumnezeu stă îngândurat, iar poporul freamătă de o inexplicabilă veselie. Aparenta nepotrivire o lămuresc învățăturile dumnezeieștilor Părinți. Ei ne spun că bucuria de Florii capătă sens doar prin prisma dramaticelor întâmplări și a nespusei minuni de după ele, când Hristos „a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte, viață dăruind”. Fără o privire duhovnicească, sărbătoarea Floriilor nu poate fi înțeleasă, nici trăită. Cel mult ne-am găsi satisfacţia în bucatele deosebite, am solidariza cu cei poartă nume de flori, serbându-le onomastica, dar chiar așa simțămintele noastre ar fi veștejite. Cinstim intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, pentru că știm ceea ce are să se petreacă: minunea copleșitoare a sfintei Sale Învieri. De aceea, praznicul Floriilor se vădeşte înțesat de prefigurări și înțelesuri duhovnicești. De pildă, ramurile de copac binecuvântate marchează biruinţa asupra morţii arătată de Mântuitorul nostru prin învierea lui Lazăr, ca o prevestire a Învierii Sale, dar şi a întregii umanități. Crenguţele înverzite înfățișează, de asemenea, izbânda noastră asupra păcatului. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că stâlpările de la Florii simbolizează cununa de virtuţi câştigate pe calea postului ce se apropie de sfârşit. Purtându-le în mâini, îi închipuim pe cei ce odinioară L-au ovaţionat pe Hristos, întâmpinându-L la ultima Sa intrare în Ierusalim. Într-un cuvânt, toate ne îndeamnă să ne bucurăm, ca anticipare a Sfintei Învieri. Dintr-o astfel de perspectivă, intrarea Lui în Ierusalimul pământesc prefigurează intrarea Sa în Ierusalimul Ceresc.

Cu toate acestea, vlăstarele pomilor se pot preschimba în spinoase bice, vătămând neîndurător Iubirea, cum s-a întâmplat, de altfel, în zguduitoarele zile ale Patimilor lui Iisus, dacă vom proceda la fel ca mulțimea entuziastă de atunci. Diferența dintre noi și aclamatorii de odinioară este foarte mare: ei nu credeau că Cel pe Care-L vor osândi spre crucificare este Dumnezeu adevărat Care, cu moartea Sa, ne-a deschis nouă porțile Raiului. Deşi noi știm, credem și mărturisim acestea, totuşi încă ne lăsăm „manevraţi” de potrivnicii dulcelui nostru Răscumpărător. Îndemânatici, plini de perfidie, înverșunații Marelui Răstignit, ne manipulează, otrăvindu-ne existența, ca să schimbăm autentica bucurie pascală pe trăiri superficiale, reduse adeseori la aspectul culinar sau la relaxarea adusă de o excursie la mare ori la munte. Oare Sfintele Pătimiri ale lui Iisus pot fi alinate doar de un prânz îmbelșugat sau de o călătorie incluzând în itinerarul ei vreo câteva biserici ori mănăstiri? Ce înşelare! Nimic de zis, dintotdeauna românul a obișnuit să-şi împodobească masa la Sfintele Sărbători, dar nu înainte de a-şi înnobila sufletul cu virtuţi. Îşi înfrumuseța casa după ce cămara sufletului o primenea prin post, spovedanie, împărtășanie. Obişnuia să numească Sfintele Taine cu termenul de „grijanie”, arătând astfel preocuparea de căpătâi înaintea Sfintelor Paști: grija pentru suflet. Nu ne putem părăsi tradițiile. Să recunoaștem că o masă frumoasă, împodobită maiestuos cu ouă roșii, cozonac, pască, adună pe cei dragi, deschizându-i înspre comuniune. Dar de aici până la a-L lăsa singur pe Hristos în zilele Sfintelor Sale Pătimiri, ba chiar în noaptea de Înviere, trebuie să fie o distanţă foarte mare. Cât privește călătoriile, atât de trâmbițate din preajma Sărbătorilor Pascale, ele aduc binecuvântare atunci când turiștii calcă pragul mănăstirilor ori bisericilor cu un scop bine definit: întâlnirea cu Hristos, Cel Răstignit și Înviat. Să nu rămânem simpli voiajori, căutând îndeosebi frumuseţi ale ochiului, ci pelerini, care nu se mulțumesc doar să admire splendori arhitecturale, acumulând informații culturale sau istorice. Pelerinul doreşte cu precădere să-şi hrănească sufletul; călătorește pentru a-şi spori credinţa, pentru a-şi intensifica rugăciunea, pentru a-şi dispersa îndoielile, urmărind în drumeţiile sale, înaintea obiectivelor turistice, motivații duhovnicești.

Deci să ne străduim să trăim o sărbătoare autentic creștinească păstrându-o curată, fără adaosuri și kitsch-uri străine de tradiția ortodoxă. Să nu asistăm indiferenți la răpirea praznicului Sfintei Învieri de înghimpoasele „branduri” invadatoare ale existenţei noastre. V-ați întrebat, bunăoară, ce au în comun Sfintele Paşti cu iepuraşul de ciocolată, care ne violentează privirea prin magazine ori pieţe? Ce sărac Paşti vom trăi, reducându-l la bucate, excursii sau obiceiuri stinghere de duhul sfintei noastre Ortodoxii ! Ce puţină lumină ne va pătrunde fiinţa și ce flămânzi vom fi!

Sfânta Înviere a Domnului o vom simţi, în primul rând, dacă vom încerca să-L însoţim pe drumul Golgotei, în înfricoşătoarea săptămână a Sfintelor Sale Pătimiri, pe Mântuitorul lumii. Lumina în care ne vom răsfăţa sufletele şi trupurile va pogorî din lumânare în inimă de vom izbuti să ne scăldăm în iubirea mai tare decât moartea a dulcelui nostru Mângâietor.