Tunaţi împotriva bogătaşilor şi credeţi că aveţi o atitudine modernă. Mai înainte de toate, cercetaţi-vă pe sine. Să zicem că veţi avea ocazia să deveniţi bogat: aţi respinge-o? Şi atunci, n-aţi tăcea din gură? Vă supăraţi pe Biserică fiindcă nu luptă împotriva bogătaşilor. Dar ce, Biserica nu face asta? Şi n-a făcut şi înainte de naşterea dumneavoastră, şi înainte de naşterea bunicului şi străbunicului dumneavoastră? Şi când gura dumneavoastră va amuţi în mormânt, oare gura Bisericii va amuţi? Încă de acum nouăsprezece veacuri apostolul îi porunceşte următorului său: Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte să nu se înalţe cu gândul, nici să nădăjduiască spre avuţia cea nestătătoare, ci întru Dumnezeul Cel viu (I Tim. 6, 17). Numai că între mustrarea pe care o faceţi dumneavoastră bogaţilor şi cea pe care o face Biserica este deosebire. Dumneavoastră mustraţi din invidie şi din ură, Biserica din împreună-pătimire. Biserica ştie că bogătaşilor acestei lumi le este cel mai greu să se mântuiască. Mântuitorul a zis: Amin grăiesc vouă, că anevoie va intra bogatul întru împărăţia cerurilor. Iată de ce Biserica, fără invidie şi ură, are doar împreună-pătimire faţă de bogătaşi. A lua această împreună-pătimire drept slăbiciune a Bisericii faţa de bogătaşi şi ca o năzuinţă de a îndreptăţi „clasa” bogătaşilor este un lucru la fel de depărtat de adevăr ca şi stelele de trasoare. Biserica nu este „de clasă”, ci pentru toţi oamenii. Împreună-pătimirea ei priveşte omul din bogătaş, nu povara bogăţiei care apasă asupra omului. Vai celui ce-şi înmulţeşte luişi cele ce nu sunt ale lui!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2008, pp. 117-118)