Pustnica Fotini (a trăit într-o deplină singurătate lângă râul Iordan la începutul secolului XX) scria că slujbele sunt precum salariul zilnic al omului: dacă ai muncit, ai bani şi îţi poţi cumpăra hrană; dacă n-ai muncit, nu capeţi nimic. Aşa se întâmplă lucrurile cu rugăciunile convenţionale ale Bisericii. Dar rugăciunea neîncetată a minţii îţi oferă nu numai un salariu zilnic, dar ea produce o mare bogăţie duhovnicească, iar tu o poţi depune în bancă şi te poţi îmbogăţi. Cu această rugăciune, un om stă şi îşi ascultă inima lucrând. Această lucrare este foarte productivă! Aşa precum o maşină lucrează de la sine odată ce am pornit-o, acelaşi lucru se întâmplă atunci când înaintăm în ştiinţa rugăciunii. Aşa precum în zilele de odinioară maşinile erau acţionate manual şi necesitau multă trudă, odată ce au fost acţionate electric, devenind automate, sunt mult mai productive şi necesită mai puţin efort. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu rugăciunea.

La început, ea necesită trudă pentru a regla rugăciunea cu respiraţia. Dar mai apoi lucrul devine automat, iar mintea o monitorizează, aşa precum operatorul monitorizează un motor. Rugăciunea este ajutată de păstrarea tăcerii, de a nu avea îndrăzneală sau mândrie. Mândria este un obstacol foarte mare în calea rugăciunii. Atunci când te rogi, de îndată ce mintea are gânduri de mândrie, criticaţi-vă imediat, în aşa fel încât mândria să nu-şi ridice urâtul ei cap. Este bine chiar să te loveşti cu un băţ şi să te ocărăşti aşa încât mândria să nu-şi înalţe capul deloc.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 321-322)