E bine să subliniem extrema suplețe ce trebuie să existe între părinte și ucenic. Unii ucenici își pot vedea zilnic părintele, chiar oră de oră, să se roage, să mănânce, să lucreze împreună cu el sau, cum se întâmpla adesea în pustia Egiptului, să își împartă chilia cu el. Alții îl pot vedea numai o dată pe lună sau pe an; alții îl pot vizita pe stareț o singură dată în viața lor și aceasta să le ajungă pentru a fi îndrumați pe calea cea bună. În plus, există diferite tipuri de părinți duhovnicești; câțiva dintre ei sunt chiar taumaturgi, ca Sfântul Serafim de la Sarov. Dar mulți laici sau preoți, fără să aibă darurile extraordinare ale stareților, pot oferi altora sfaturile pe care le caută. În fine, în paralel cu paternitatea sau maternitatea duhovnicească, mai există oricând posibilitatea fraternității duhovnicești.

Dacă mulți oameni cred că nu-și pot găsi îndrumătorul duhovnicesc este și pentru că îl vor într-un anume fel: căutând un Sfânt Serafim, își închid ochii în fața călăuzei pe care le-o trimite Dumnezeu în realitate. De cele mai multe ori, pretinsele lor probleme nu sunt atât de complicate și, de fapt, ei cunosc deja răspunsul în adâncul inimii lor. Dar acest răspuns nu le place pentru că presupune un efort plin de răbdare și perseverență. Atunci caută un fel de deus ex machina care, printr-un singur cuvânt miraculos, ar face deodată totul ușor. Acești oameni au nevoie, înainte de toate, să fie ajutați să înțeleagă adevărata natură a paternității duhovnicești.

(Episcopul Kallistos Ware, Împărăția lăuntrică, Editura Christiana, 1996, p. 77)