După moartea neașteptată a soțului și a celor doi copii, a trecut munții în Țara Românească și a intrat în obștea Schitului Scânteia de pe Măgura Odobeștilor, județul Vrancea, unde a primit, ca rasoforă, numele Natalia. Mai apoi, la Schitul Bontești (comuna Cârligele, județul Vrancea), a fost tunsă în monahism cu numele Nazaria. Aceste Schituri se aflau sub povățuirea duhovnicească a Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, care era un dascăl al rugăciunii isihaste și al dobândirii virtuților prin nevoință, smerenie și dreaptă socotință.

După mai mulți ani sub povățuirea Cuviosului Vasile, maica Nazaria a mers în Moldova și s-a așezat, în căutarea liniștii și a nevoințelor duhovnicești, la sihăstria de maici de la Gura Carpănului, aflat în apropierea Schitului Pocrov. În aceste schituri era aceeași râvnă pentru viețuirea după îndrumările Sfinților Părinți pe care o lăsase monahilor însuși Sfântul Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului, ctitorul Pocrovului.

Cuvioasa Nazaria a primit schimnicia din mâinile Sfântului stareț Paisie de la Neamț și, în locurile acelea sihăstrești l-a întâlnit pe Cuviosul duhovnic Iosif. Cu binecuvântarea Cuvioșilor Paisie și Iosif, ea a plecat în 1779 la Durău, unde a viețuit opt ani, sub îndrumarea ei adunându-se mai multe maici.

În anul 1788 a fost chemată să fie stareță la Schitul Văratec, înființat atunci din dorința starețului Paisie de a aduna la un loc pe călugărițele care viețuiau pustnicește în acele ținuturi, pentru a fi ferite de sminteli și alte primejdii. Vestea înființării unei mănăstiri de călugărițe a atras multe femei doritoare de viață sfântă, mai ales că în obște slujea Cuviosul Iosif, ucenicul isihast al Sfântului Paisie de la Neamț.

În anul 1803, ajungând mitropolit al Moldovei Veniamin Costache, a purtat o grijă deosebită obștii de la Văratec și celei vecine de la Agapia, cărora le-a statornicit un așezământ pentru buna rânduială a vieții duhovnicești și materiale. La cererea stareței Nazaria și a mitropolitului Veniamin, în 25 iunie 1808, Divanul Moldovei a întărit stăpânirea de veci a Mănăstirii Văratec pe locul pe care i-l dăduse soborul Mănăstirii Neamțului cu binecuvântarea starețului Paisie.

Cuvioasa Nazaria s-a preocupat de ridicarea unei noi biserici de zid, în locul celei de lemn de până atunci, care a fost construită în vremea stăreției sale și a fost sfințită în 1812. De asemenea, la dorința mitropolitului, Cuvioasa Nazaria a trimis maici și a pus rânduială și la Mănăstirea Războieni, unde este înscrisă în pomelnic ca prima stareță.

Împovărată de anii nevoințelor, Sfânta Nazaria a trecut la cele veșnice în ziua de 18 decembrie 1814, fiind înmormântată în pronaosul bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ctitoria sa, în partea din stânga, sub cafas.

În anul 2014, cu prilejul unor lucrări în biserica mare a mănăstirii, osemintele ei au fost așezate în osuarul Mănăstirii, sub altarul aceleiași biserici. Până astăzi, pomenirea Cuvioasei Nazaria, prima stareță a mănăstirii, este, pentru obștea maicilor de la Văratec, o mărturie a dragostei și a unității întru Hristos, virtuți pe care buna și înțeleapta povățuitoare le-a sădit în inimile ucenicelor sale.

A fost canonizată ca sfântă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 1 iulie 2025, cu titulatura „Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratec” și prăznuirea în ziua de 17 august.