Îndrăzneala celor ce pentru Dumnezeu rabdă necazuri

Şi îl ocăra bătrânul pe fratele mai tânăr ca pe un câine, în toate zilele. Iar văzând Dumnezeu smerenia şi ascultarea fratelui, i-a arătat lui, după şase ani de supunere sub bătrânul, în somn, pe oarecine ţinând o hârtie mare, a cărui jumătate era ştearsă, iar cealaltă era scrisă. Şi arătând fratelui hârtia, îi zicea: „Iată, jumătate din datoria ta o a şters Stăpânul Dumnezeu, nevoieşte-te şi pentru celelalte”.

Era un bătrân oarecare locuind în chiliile ce se zic „pustniceşti”, din afara Alexandriei; şi era bătrânul foarte ţâfnos şi puţin cu sufletul. Şi auzind despre dânsul un frate mai tânăr, aşeză legământ cu Dumnezeu, zicând: „Doamne, pentru toate cele lumeşti pe care le-am făcut, mă duc ca să petrec cu bătrânul, şi-i voi sluji şi-l voi odihni pe dânsul”.

Şi îl ocăra bătrânul pe fratele mai tânăr ca pe un câine, în toate zilele. Iar văzând Dumnezeu smerenia şi ascultarea fratelui, i-a arătat lui, după şase ani de supunere sub bătrânul, în somn, pe oarecine ţinând o hârtie mare, a cărui jumătate era ştearsă, iar cealaltă era scrisă. Şi arătând fratelui hârtia, îi zicea: „Iată, jumătate din datoria ta o a şters Stăpânul Dumnezeu, nevoieşte-te şi pentru celelalte”.

Şi era alt stareţ duhovnicesc locuind aproape de dânsul, care cunoştea cele despre fratele; şi negreşit auzea cum se mânia şi cum îl necăjea bătrânul pe fratele fără dreptate, şi cum fratele îi făcea metanie, iar bătrânul nu făcea pace cu dânsul. Iar când acest duhovnicesc stareţ se întâlnea cu fratele, îl întreba pe el: „Ce este, fiule? Cum ai trecut ziua? Oare am câştigat ceva? Oare am şters ceva de pe hârtie?”.

Iar dacă se întâmpla să treacă vreo zi fără să fie ocărât, sau bătut, sau gonit de bătrânul, se ducea către stareţul, vecinul său, seara, şi zicea plângând: „Vai mie, Avva, că rea îmi fuse ziua de astăzi, că n-am câştigat nimic, ci întru odihnă am trecut!”.

Iar după alţi şase ani, a răposat fratele. Şi adeverea acest duhovnicesc stareţ: „L-am văzut pe dânsul cu mucenicii fiind, şi cu îndrăznire multă pentru stareţul său rugând pe Dumnezeu şi zicând: «Doamne, precum pe mine m-ai miluit prin acela, miluieşte-l şi pe el pentru îndurările Tale cele multe, pentru [prin] mine, robul Tău!»”.

Iar după patruzeci de zile l-a luat către sineşi şi pe stareţul său în locul odihnei. Iată, dar, ce îndrăzneală dobândesc cei ce pentru Dumnezeu rabdă necazuri!

(Everghetinosul, volumele I-II, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 191-192)