Unii resping cu totul înfrânarea care are ca scop evitarea naşterii de prunci pentru o perioadă de timp. Stareţul însă n-a legiferat astfel, nici n-a exclus lucrul acesta. Şi-a justificat poziţia astfel:

Sfântul Apostol Pavel a îndemnat la necăsătoria în Hristos pe cei ce aveau dispoziţie şi putere s-o ducă. Şi o primeau nu numai ca o condiţie a afierosirii exclusive lui Dumnezeu şi lucrării Bisericii Sale (toţi credincioşii sunt afierosiţi într-un anumit grad), dar şi pentru situaţiile când unii nu voiau sau nu puteau ridica greutăţile şi problemele căsătoriei. O recomanda în cazurile acestea şi preaviza mai ales că: „unii ca aceştia (căsătoriţi) vor avea suferinţă în trupul lor” (I Corinteni 7, 28).

Aşadar, dacă asta este valabil pentru tot, pentru toate laturile căsătoriei, fără excepţie, pentru o parte a ei cu mult mai mult, adică în cea referitoare la legăturile conjugale trupeşti, al căror rezultat, după regula firească, este naşterea de prunci.

În cuvinte mai simple:

Prin urmare, dacă Sfântul Apostol Pavel nu numai că îngăduie necăsătoria şi fecioria pentru cei ce vor şi pot, ci şi o recomandă, nu numai pentru motive de afierosire lui Dumnezeu, ci şi pentru a evita durerile şi mâhnirile ce însoţesc căsătoria, acelaşi lucru este valabil şi în cadrul căsătoriei. Adică, unii pot prefera înfrânarea ‒ şi asta este în deplin acord cu voia lui Dumnezeu ‒ nu numai pentru motive de sporire duhovnicească, dar şi pentru a evita durerile şi ostenelile unei naşteri de prunci.

Stareţul credea şi învăţa că ceea ce se cere în fiecare faptă a noastră trebuie să fie respectarea poruncilor lui Dumnezeu, dintre care, fără îndoială, una e şi naşterea de copii, însă fără să fie absolut necesară, precum e: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi din tot cugetul tău şi din toată puterea ta" (Marcu 12, 30).

(Arhimandrit Epifanie I. Teodoropulos, Crâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 141-142)