Pe timpul războiului, în 1940, părintele Teodor a plecat împreună cu diaconul său, Lavrentie, ţinând cu evlavie Sfintele Daruri, să împărtăşească doi muribunzi din sat. Unul dintre ei era un om bogat, arogant şi lipsit de pocăinţă. Au încercat să-l determine să se mărturisească, să conştientizeze că i se apropie sfârşitul, dar acela spunea că va mai trăi.

Preotul a rămas să discute cu bogatul nepocăit, iar diaconul s-a grăbit să ajungă la cea de-a doua persoană. Era vorba de o bunicuţă evlavioasă, doamna Maria. Intrând în casa ei, diaconul a rămas surprins să vadă că în jurul femeii erau toate rudele ei. Avea opt copii căsătoriţi, mulţi nepoţi şi chiar strănepoţi. Toţi erau prezenţi în jurul ei şi încercau să-i aline suferinţa. A rămas şi mai surprins să vadă în încăpere zeci de îngeri care o vegheau pe bătrână. Şi, mai mult, deasupra capului ei stătea chiar Maica Domnului, ştergându-i cu o batistă broboanele de sudoare. Din gura femeii se auzea abia şoptită rugăciunea: „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”. Când diaconul s-a apropiat de pat cu Sfânta Împărtăşanie, toţi îngerii au îngenuncheat. La fel şi Fecioara, închinându-se Fiului şi Mântuitorului ei. După ce diaconul a împărtăşit-o pe bătrână, îngerii au predat sufletul acesteia în mâinile Maicii Domnului şi împreună au urcat spre cer.

(Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile - mărturie a dreptei credinţe, Traducere de părintele Grigore Konispoliatis, Editura Areopag, București, 2012, pp. 56-57)