Părinţilor, am fost - iertaţi-mă că vă spun - mi-e frică să spun în pustie, că eram destul de slab. „Doamne, zic, sunt aici din ascultare! Nu sunt dintr-o mare vitejie!” Şi rezistam cu asta. Că nu era de glumă cu dracul! Şi a venit o ispită mare pe capul meu. O ispită pe care nu puteam să o accept cu nici un chip. Nu-mi ceda în nici un chip, dar nici eu nu-i cedam în nici un chip! Foarte chinuitor! Nu vă daţi seama ce înseamnă chinurile pustiei! Şi am zis. Am zis ca un copil: „Dacă mă rog la Sfântul Gheorghe, Sfântul Gheorghe cine ştie pe unde o fi? Îl roagă alţii! Tot eu am zis: Ia să mă rog la îngerul păzitor, care este cu mine de la botez!” Şi am trecut imediat la rugăciune: „Sfinte îngere păzitor...!”

Părinţilor! Vă rog să mă credeţi! Atât de imediat, de observat, de total, m-a eliberat de toată ispita! A fugit! M-a eliberat îngerul păzitor! Şi atunci mi-am luat o făgăduinţă: să desenez îngeri păzitori şi să scriu „Canonul îngerului păzitor”. Am rămas cu mare evlavie la îngerul păzitor.

Eu nu v-aş dori vreodată să ajungeţi să cunoaşteţi pe dracul! Dar nu vă temeţi! Că dacă nu vă are la mână cu ceva slăbiciuni nu vă face nimic; nu are unde să se bage, să se strecoare. Dacă vede că eşti fricos, intră mai mult şi te sperie. Totuşi, el este un tolerat, nu este o putere! Nu vă temeţi cu nici un chip!

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 126-127)