Înmormântarea monahilor – Rânduieli athonite

 

Dacă slujba tunderii în monahism reprezintă naşterea duhovnicească a monahului şi intrarea lui în lume, slujba de înmormântare reprezintă ieşirea monahului din această lume.

Îmbrăcat în dulamă cu schima pe deasupra, trupul şi capul celui adormit se înfăşoară şi se coase în rasă, care are brodate trei cruci albe la cap, la piept şi la picioare. Apoi se cântă scurta rânduială după ieşirea sufletului, iar trupul celui adormit se pune pe o năsălie anume şi este dus în biserică, acoperit cu un văl negru brodat cu o cruce roşu închis, asemenea crucii de pe schimă. În acest timp, monahii citesc pe rând Psaltirea.

Dacă trecerea la Domnul s-a petrecut peste noapte sau la prima oră a dimineţii, se săvârşeşte şi Liturghia celor adormiţi. Toţi părinţii care se găsesc în mănăstire trec ca să se închine la icoana care este aşezată pe pieptul monahului trecut la Domnul.

Un lucru demn de amintit şi minunat, în acelaşi timp, este faptul că trupul celui răposat rămâne moale până când este aşezat în mormânt.

După săvârşirea rânduielii prohodirii monahilor, trupul celui adormit este purtat la cimitir şi, cusut în rasă, fără coşciug, este pus în mormânt, cântându-se rânduiala de încheiere şi „Veşnica pomenire”.

În Athos se păstrează tradiţia ca, după câţiva ani de la moartea călugărului, mormântul sa-i fie deschis şi rămăşiţele pământeşti să-i fie mutate în încăperi speciale, numite osuare. Pe cranii se scrie numele monahilor.

De la același autor

Ultimele din categorie