În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut un vameș, cu numele Levi, care ședea la vamă, și i-a zis: Vino după Mine! Atunci, lăsând toate, el s-a ridicat și a mers după El. Și I-a făcut Levi un ospăț mare în casa lui. Și era mulțime mare de vameși și de alții care ședeau cu ei la masă. Dar fariseii și cărturarii lor murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncați și beți împreună cu vameșii și cu păcătoșii? Iar lisus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuință de doctor cei sănătoși, ci cei bolnavi. Căci n-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință. (Luca 5, 27-32) (Sâmbătă în săptămâna a 20-a după Rusalii)

Acest fragment de la Luca atestă că Domnul Iisus a fost găzduit la un moment dat în casa unui vameș cu numele Levi. Acesta e unul și același cu Matei, evanghelistul de mai târziu, care amintește aceeași istorisire în Evanghelia sa, dar acolo el poartă numele mai cunoscut al său (Matei 9, 9-13). Mulți dintre Apostolii Domnului sunt cunoscuți cu două nume, fie pentru că Iisus le-a dat un nume nou la un moment dat, fie pentru că, în lumea amestecată greco-iudaică din Galileea, mulți purtau câte două nume, unul cu rezonanță iudaică, iar altul de proveniență elenistică. În cazul de față, ambele nume sunt evreiești. Cel de „Matei” înseamnă „darul lui Dumnezeu”, putându-se presupune că acesta a fost numele primit de la Mântuitorul în cinstea primirii fostului vameș la apostolat. 

Citirea acestei sâmbete este destul de scurtă, conținând numai șase versete. Chemarea lui Levi-Matei are loc în orașul-port Capernaum, după ce Iisus vindecase un olog pe care prietenii lui l-au pus înaintea Domnului desfăcând acoperișul casei ca să îl coboare fiindcă mulțimea se îmbulzise prea tare. În urma acestei vindecări, Domnul a ieșit din casă și numai văzându-l pe vameș care era în postul lui de lucru, deci nu în timpul liber, i-a spus: „Vino după Mine!”. Acesta, doar auzind acest îndemn, a lăsat toate și l-a urmat. Probabil că Domnul i-a produs o impresie deosebită acestui om, mai degrabă deprins cu intimidările și tratarea oamenilor de sus. E greu de crezut dacă cineva ni se adresează pe stradă spunând „vino după mine” sau se înfățișează în fața biroului unde lucrăm ori altundeva, iar noi am lăsa toate. Chiar dacă persoana respectivă ne-ar fi cunoscută, ne-ar constrânge disciplina de serviciu ca să spunem măcar: „o să vin mai târziu, când sunt în pauză”. Forța Domnului de a-l convinge pe vameș, dar și dorința acestuia de a-L urma, sunt două fațete ale unei minuni care poate nu impresionează așa tare. Nu e vindecat nimeni, nu e sculat din morți cineva, nu se înmulțește nici pâinea, nici peștii și nici nu se preschimbă apa în vin. Dar faptul că vameșul cel păcătos urmează deodată pe Iisus înseamnă că, uneori, oamenii pot să se schimbe și brusc, pot lăsa toate ale lor ca să înceapă ceva nou.

În contrast cu atitudinea lui Levi de a lepăda toate se află fariseii și cărturarii, veșnic murmurătorii și nepomenitorii de bine ai Domnului, cei care au mereu ceva de comentat. Dacă Domnul ar fi ospătat împreună cu bogații, atunci ei L-ar fi acuzat că Se dă de partea celor puternici. Dacă ar fi rămas printre săraci, ar fi spus că profită de naivitatea oamenilor și nu are curajul de a filosofa cu oameni de nivelul Său. Desigur, aceste afirmații sunt pure speculații ale autorului acestui comentariu. Însă, în cazul de față, intrând să prânzească la vameșul Levi, adversarii de serviciu L-au taxat imediat pe Învățător, deși nu s-au adresat Lui direct, ci ucenicilor: „De ce mâncați și beți împreună cu vameșii și cu păcătoșii?”. Ca să mergem pe această linie, continuarea ar fi sunat: „de ce nu mâncați cu noi, cărturarii și drepți, cei fără de păcat?”. Cine se întovărășește cu vameșii și păcătoșii este, după părerea lor, una cu ei, adică ori vameș ori om al fărădelegii și păcătos. Dar această gândire e profund greșită. Nu înseamnă neapărat că vameșul prin natura sa este un om care face abuzuri. Toate funcțiile au rostul lor și e nevoie de ele la locul stabilit. 

Dar Domnul e și ironic uneori. La întrebarea fariseilor nu reacționează cei întrebați, adică ucenicii, ci Iisus, Care le răspunde: „n-au trebuință de doctor cei sănătoși, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință”. Această relatare poate trimite la o altă întâmplare populară în mediile preoțești contemporane de la noi. Odinioară, un preot împărtășea credincioșii la Sfânta Liturghie și la un moment dat a venit înaintea lui un necunoscut. Preotul nu-l știa de la spovedanie, prin urmare era neclar dacă acela e pregătit să ia Sfântul Trup și Sângele Domnului. De aceea, slujitorul l-a întrebat: „V-ați spovedit cumva?”, la care credinciosul a răspuns că nu știe ce e aia spovedanie. Atunci preotul, având și alți credincioși la împărtășit, s-a oprit să-i explice pe scurt: „La Sfânta Împărtășanie vin cei care se curăță prin pocăință, cerându-și iertare de la Dumnezeu, înaintea preotului, prin mărturisirea păcatelor”. Dar credinciosul i-a răspuns cu nonșalanță: „Păi eu nu am păcate”. În asemenea condiții, o lămurire pe moment nu era necesară. Slujba se afla în curs, alți credincioși așteptau împărtășania și rânduiala trebuia continuată până la otpustul slujbei. Explicațiile bazelor credinței are loc după slujbă, în timpul rânduit pentru cateheză. Așa că preotul i-a spus credinciosului: „Aici la Împărtășanie vin numai oamenii păcătoși. Cei fără de păcate merg la ușa din stânga și iau de acolo Aghiasmă Mare și anafură”. 

De înțeles, atât din povestioara aceasta, cât și din istoria biblică, este faptul că Domnul Hristos vine pentru îndreptare. Deși El este fără de păcat, Se coboară pentru noi ca să ne scoată din starea noastră. Dacă noi nu vrem să Îl primim pentru că ne considerăm deja drepți, Domnul chiar și așa nu Se simte jignit, ci așteaptă. Ne așteaptă fără să ne osândească, dezvăluindu-ne adesea în propria viață, la momentul potrivit, boala noastră ascunsă. Iar mai devreme sau mai târziu, din mila Sa cea mare, nădăjduim că ne vom bucura cu toții de medicamentele pe care ni le oferă Doctorul cel ceresc.