Înţelepciunea dum­nezeiască în frumuseţea lumii create

Cuvinte duhovnicești

Înţelepciunea dum­nezeiască în frumuseţea lumii create

În năzuinţa noastră de a face din cuvântul Evangheliei substanţa întregii noastre existenţe, suntem eliberaţi prin puterea lui Dumnezeu de sub stăpânirea patimilor.

Atunci când contemplăm înţelepciunea dum­nezeiască în frumuseţea lumii create, suntem în acelaşi timp atraşi încă şi mai puternic de fru­museţea nepieritoare a Fiinţei Dumnezeieşti des­coperite nouă de Hristos. Pentru noi Evanghelia este autorevelarea divină. În năzuinţa noastră de a face din cuvântul Evangheliei substanţa întregii noastre existenţe, suntem eliberaţi prin puterea lui Dumnezeu de sub stăpânirea patimilor. Iisus este singurul Mântuitor în adevăratul sens al cu­vântului. Rugăciunea creştină se săvârşeşte prin invocarea constantă a Numelui Său: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui Viu, miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta. Deşi în realizarea ei ultimă rugăciunea în Nu­mele lui Iisus uneşte pe deplin omul cu Hristos, ipostasa umană nu se şterge, nu se pierde în Fi­inţa Dumnezeiască ca o picătură de apă în ocean. „Eu sunt Lumina lumii... Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 8,12; 14, 6). Pentru creştini, Fiinţa, Adevărul, Viaţa nu sunt un „ce”, ci un „cine”.

(Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugăciunea experienţa Vieţii Veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 162)