Cuvântul este a doua persoană a Dumnezeirii Treimice. Fiul Unul-Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu. Conform Sfântului Ioan Teologul, „la început a fost Cuvântul…”. Ce trebuie să înţelegem aici prin Cuvânt?

„Cuvântul” are aici trei înţelesuri. Primul înţeles este acela de cauză. Cauză din care s-au ivit toate, de vreme ce „toate prin El s-au făcut”. Cauza a toate câte sunt. Al doilea înţeles este acela de raţiune, ca Raţiune supremă şi Înţelepciune. Și în Vechiul Testament Fiul este caracterizat ca Înţelepciunea lui Dumnezeu. Înţelepciune personală şi ipostatică (vezi capitolul VIII de la Pilde: „...când El a aşezat temeliile pământului. Atunci eu eram alături de El, veselindu-mă în fiecare zi…».) Al treilea înţeles este acela de cuvânt, de vreme ce prin El grăieşte Tatăl, vestindu-Şi voia, lucru pe care îl arată şi Prorocul Isaia, folosind expresia «înger de mare sfat» (Isaia 9, 5).

În chip minunat, în textele teologice „cuvintele fiinţelor” coincid ca sens şi ca înţeles. Ele apar ca asemănătoare în trei sensuri. Drept cauze care au creat făpturile, aceste cuvinte constituie baza fiinţei întregii zidiri. Cuvintele alcătuiesc fiinţa zidită. Drept sensuri raţionale şi înţelepte care se ascund în zidire, căreia îi dau un sens, un înţeles. Drept voci şi cuvinte care propovăduiesc măreţia dumnezeiască. Cu alte cuvinte, conform concepţiei teologice, cuvintele fiinţelor constituie energii, puteri şi manifestări ale Cuvântului (ale Logosului).

Aşadar, sub învelişul exterior al zidirii, dar şi în interiorul acesteia, există şi lucrează razele Soarelui inteligibil, adică ale lui Hristos. De altminteri, de aceea şi Apostolul subliniază: „Toate prin El şi de la El au fost zidite… şi toate în El există”. Zidirea lumii prin El. Alcătuirea lumii în El. Înţelesurile sunt însemnate şi pline de profunzime. Fiul lui Dumnezeu creează, conduce şi menţine totul, „purtându-le pe toate prin cuvântul puterii Sale”. El constituie, deci, puterea lor alcătuitoare şi conţinătoare: „În El se ţine ipostasul tuturor” (Sfântul Ioan Hrisostom). Şi toate grăiesc despre El, ascultă de El, Îl slujesc şi Îl slăvesc. Toate privesc spre El, ca spre ţelul lor suprem, de vreme ce „toate în El există”. Toate încearcă, suspinând tăcut, să se unească cu El. El este, conform Apocalipsei lui Ioan, Alfa şi Omega zidirii.

(Arhimandrit Daniil Gouvalis, Minunile Creaţiei, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, pp. 165-166)