Dacă unii tineri au relaţii sexuale înainte de căsătorie sau unii practică păcatul malahiei şi apoi ajung să se căsătorească, credeţi că şi căsătoria lor va avea de suferit din cauza acestor relaţii sexuale şi acestor practici anterioare ei?

Da, din multe puncte de vedere căsătoria lor va avea de suferit. În primul rând, din punct de vedere al echilibrului. Căci s-a făcut un păcat, el trebuie ispăşit. Dacă nu-l ispăşim, el tinde să echilibreze. Şi atunci, dacă ai făcut răul, ori îl ispăşeşti, ori îl tragi după tine cu urmările lui. În mod logic este să se întâmple aşa.

Apoi, sub aspect medical, medicina ne spune de toate: ce înseamnă, cum înseamnă. Iar din punct de vedere al aspectului moral, din punct de vedere al sentimentelor, o fată are un mare defect, care este şi o mare calitate în acelaşi timp: ea iubeşte total, iubeşte puternic, iubeşte perfect. Ce înseamnă asta? Ea reuşeşte într-o relaţie (nu neapărat sexuală, dar mai ales sexuală) să dea din ea tot, sub aspect sentimental. Partenerul ei „de pat”, să-l numim aşa, că n-avem cum altcumva să-l numim, dă sau nu dă. Fiind bărbat, are şi el acest handicap pe care-l speculează: el dăruieşte sau nu dăruieşte din sentimentele lui. Concluzionăm că fata dând tot, rămâne golită de sentimente. Căsătorindu-se cu el este o situaţie de reparare, dar căsătorindu-se cu altul avem de-a face cu o fată golită de sentimente, care în următoarea ei căsnicie urmează să joace foarte mult teatru (pentru că ea nu mai are ce oferi). Ea dă numai cu raţiunea, nu mai dă cu inima, sentimental nu mai poate să dea, sau dă foarte puţin. Şi atunci sigur că apar problemele, pentru că soţul va simţi cât poate ea să dea.

De asemenea, dacă observăm tradiţia noastră românească şi cea creştină, dar mai ales românească, şi noi am avut o concepţie foarte precisă despre virginitatea fetelor înainte de căsătorie şi nu am acceptat niciodată compromisuri. De vreo câteva zeci de ani încoace, dar mai ales după evenimentele din 1989, băieţii nu mai sunt aşa pretenţioşi, nu prea se întreabă dacă fata care urmează să-i devină soţie este sau nu virgină. Am întâlnit şi băieţi care mi-au spus: „N-aş concepe să mă căsătoresc cu o fată care este virgină, să n-aibă oarecum o experienţă.” Înseamnă că am scăzut foarte tare în minte, în concepţie, în gândirea noastră.

De aceea zic că flăcăii noştri zdraveni la cap, de demult, se căsătoreau numai cu fete-fete, fără să poată să dea explicaţiile pe care le-am dat noi acum, pentru că ei ştiau (aveau în subconştientul lor) această putere de dăruire a femeii o singură dată, către un singur bărbat. Aşa a creat-o Dumnezeu, şi este foarte bine.

O să zicem: „Dar bărbatul nu are această putere?” Nu are. „Bărbatul poate iubi de două ori?” Nu este vorba despre a iubi de două ori, este vorba despre cât poate să dea el şi de câte ori poate să dea el. Asta înseamnă că are un handicap, că nu poate să dea tot, nu reuşeşte să dea tot. De aceea, mie-mi place să spun că bărbatul este creat mai „din topor”, iar femeia este genul fin, nu însă genul slab, şi are această fineţe a sentimentelor ei.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 86-87)