În viața pământească, conform relatărilor scripturistice, Iisus Hristos a mers de trei ori la Ierusalim: prima dată a avut loc la templul din Ierusalim, unde o parte a spațiului a fost ocupată de negustori și schimbătorii de bani (cf. Ioan 2, 13), însă El i-a alungat afară pe toți pentru faptul că au făcut din Casa lui Dumnezeu „o peșteră de tâlhari” (cf. Matei 21, 10-13).

Ultima venire a Domnului în Ierusalim s-a întâmplat înainte cu câteva zile înainte de pătimirile Sale și jertfa de pe Golgota. Atunci a fost singurul moment din viața Sa când a acceptat să fie aclamat că un împărat deși nu purta însemne dregătorești, împărătești „nici hlamidă împărătească de purpură, nici coroană de aur pe cap, şi nu avea nici pază de oşti pământeşti”, precum menționează părintele Ilie Cleopa în predicile sale.

Intrarea triumfală a Mântuitorului in Ierusalim, călare pe mânzul asinei, poate părea un paradox? Cum este posibil că un Împărat să încalece pe un asin, și nu pe un cal? O intrare triumfală, maiestuoasă, pe un asin? Din nemăsurată smerenie și bunătate, Fiul lui Dumnezeu a voit așa.

Giovanni Pagini în „Viața lui Iisus” explică faptul că în acele vremuri „măgarul (asinul) era animal mândru și războinic, frumos și voinic precât e calul, vrednic să fie adus jertfă zeilor”. Mulțimea Îl aclama, iar copiii strigau cuvinte de laudă: „... binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!” (Matei 21, 9).

Cu intrarea Domnului în Ierusalim se întrezărește, încetul cu încetul, drumul Crucii prin asumarea tuturor actelor mântuitoare: patimile, Crucea, îngroparea, culminând cu Învierea cea din morți, pentru noi și pentru a noastră mântuire! Amin!